Căldura a dublat numărul solicitărilor la SAJ Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile i-au determinat pe medicii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui să muncească la foc continuu, care abia au mai făcut faţă numărului mare de solicitări.

Cel puţin, finalul săptămânii trecute a încins telefonul la ambulanţă, fiind înregistrate peste 400 de apeluri.

Cele mai multe solicitări au fost primite de la vasluienii care au fost doborîţi de caniculă şi care au cerut ajutorul medicilor.

„Din cele mai bine de 400 de solicitări, patologia a fost diversă. Cei mai mulţi dintre pacienţi au avut de suferit din cauza temperaturilor ridicate", a precizat Doina Spiru, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui

Deoarece meteorologii au anunţat că temperaturile vor continua să fie ridicate şi în perioada următoare, medicii de la Serviciul de Ambulanţă se aşteaptă ca numărul de solicitări sărămână, în continuare, ridicat.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite