Câinele Raf, spaima infractorilor vasluieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raf este unul dintre cei mai eficienţi câini de serviciu ai Poliţiei Vaslui. S-a alăturat echipei în decembrie 2007, după ce a luat note mari la examenele dresorilor.

Câinele poliţist este convocat mai tot timpul când are loc un furt. Cu mirosul lui, cu greu poate fi înşelat, cei mai mulţi infractori sunt prinşi în timp record.

Acum ceva timp, a reuşit chiar să dea de urma unui hoţ din comuna Fălciu, în mai puţin de trei ore de la sesizare. Autorii faptei au urcat un zid şi au intrat într-un bar, de unde au luat  băuturi alcoolice, ţigări şi 300 lei. Pentru identificarea acestora au colaborat poliţiştii din Fălciu, Murgeni şi reprezentanţi ai Serviciului Criminalistic Vaslui, care au mers însoţiţi de câinele de urmă Raf.

„La stabilirea traseului urmat de suspect, poliţiştii au fost ajutaţi de Raf, care a preluat urma de miros şi i-a condus direct la locuinţa infractorului“, a povestit Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratlui de Poliţie Judeţean  Vaslui.

Tot Raf a fost şi cel care l-a imobilizat pe vasluianul violent.  Astfel, în mai puţin de trei ore de la sesizare, principalii suspecţi erau deja la sediul poliţiei.

Anul trecut, Raf  a participat la „Campionatul  Internaţional  al Câinilor de Serviciu“, la Sibiu. La manifestare au luat parte echipaje ale structurilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ale Centrului Chinologic Sibiu, precum şi echipaje din alte şase state. Raf a reuşit să obţină locul IV la categoria câini universali.

A absolvit cu note mari

„Poliţistul“ a fost preluat din Centrul Chinologic Sibiu, acum trei ani. La Vaslui, câinele a fost în grija agentului şef Eugen Mihăilă.

„S-a întors la centrul de la Sibiu, unde a fost dresat timp de cinci luni. A luat cu note mari toate examenele finale. Fie că a fost vorba de testele de dresaj general, de mers alături de conductor, de întoarceri sau de probele de specializare-urme, de prelucrare urmă miros uman, percheziţie şi escortare-pază, notele obţinute au fost numai de 9 şi 10. A obţinut categoria de performanţă clasa I. Dintre cei 21 de câini poliţişti din seria de pregătire, Raf a obţinut a doua medie, 9,68“, a menţionat Mihaela Ştraub.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite