Vaslui: Benzină cu porţia pentru poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De luna trecută, cotă de benzină acordată posturilor de Poliţie a scăzut. Acum, fiecare maşină are o cotă de benzină stabilită în funcţie de capacitatea motorului şi a combustibilului folosit. La Poliţia Bârlad se acordă câte 100 de litri de benzină pe lună, suplimentarea cu combustibil făcându-se numai la cerere.

Poliţiştii bârlădeni se plâng că sunt nevoiţi să reducă perioada de patrulare auto din cauza lipsei combustibilului. Ei spun că sunt situaţii în care chiar au fost obligaţi să pună bani din propriul buzunar pentru a duce o citaţie sau a livra un mandat.

"E de-a dreptul strigător la cer ceea ce se întâmplă, însă n-o să-i vedeţi niciodată pe şefi să recunoască asta. Există combustibil pentru urgenţele majore, iar cele două maşini care patrulează noaptea parcurg mult mai puţini kilometri decât înainte", ne-a spus, sub anonimat, un poliţist bârlădean.

 Le e frică de concedieri

Oamenii legii ne-au explicat că această problemă datează cam de trei săptămâni săptămâni, dar că preferă să nu se plângă din cauza concedierilor ce vor fi făcute în acest an.

Reprezentanţii IPJ recunosc că a scăzut cota de benzină alocată posturilor de Poliţie, dar spun că nu au fost situaţii ca vreun poliţist să fi pus bani din buzunar pentru benzină. "Până acum a fost benzină la discreţie şi am fost nevoiţi să raţionalizăm un pic consumul. Trebuie să urmărim foarte bine fiecare maşină pentru a vedea ce efecienţă are. Sunt afectate toate posturile de Poliţie, însă nu pot să vă spun care e cota acordată fiecărei maşini pentru că aceasta se calculează în funcţie de capacitatea motorului şi a carburantului folosit", ne-a spus Mihai Carp, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui

„Am vorbim cu şefii de la Bucureşti şi sperăm se ne mai suplimenteze cantitatea de combustibil", ne-a spus Mihai Carp, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui", a mai adăugat acesta.

 „Nu este paralizată activitatea Poliţiei"

Până să fie raţionalizat consumul, poliţiştii aveau un card, de pe care alimentau câtă benzină aveau nevoie. Acum, se acordă în jur de trei litri de combustibil pe lună la fiecare maşină, iar, dacă nu ajunge, oamenii legii trebuie să ceară o suplimentare către IPJ. Reprezentanţii Poliţiei Bârlad recunosc că sunt nevoiţi să facă economie, însă spun că activitatea poliţiştilor nu este afectată. „Nici nu se pune problema să spunem că este paralizată activitatea Poliţiei. Într-adevăr, se face economie, dar ne desfăşurăm activitatea ca şi până acum", ne-a spus Vasile Chelaru, comandantul Poliţiei Bârlad.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite