INTERVIU Andreea Răducan „Bârladul va fi întotdeauna casa mea“

Cunoscuta sportivă originară din Bârlad locuieşte în prezent în Bucureşti, acolo unde lucrează la Fundaţia Olimpică Română. Andreea spune însă că nicăieri nu se simte mai bine decât în oraşul natal, unde se întoarce de câte ori timpul îi permite.

„ADS“: Au trecut câţiva ani de când ai renunţat la cariera sportivă. Cu ce se mai ocupă Andreea Răducan în prezent?
Andreea Răducan: Lucrez la Fundaţia Olimpică Română (FOR), unde, împreună cu echipa de aici, derulăm programe pentru sport. Susţinerea foştilor campioni este de asemenea un program social al FOR pentru care încercăm să adunăm fonduri. Un alt proiect la care lucrez cu mare drag este emisiunea „Fabrica de Medalii“ ce se difuzeaza pe Digi Sport şi care promoveaza gimnastica din România.

Ai plecat de la o vârstă fragedă din Bârlad, oraşul tău natal. Ce amintiri din copilărie îţi mai stârneşte această urbe?
Deşi nu mai locuiesc în oraşul meu natal, pentru mineBârladul va fi mereu locul unde vin acasă. Şi mă întorc cu mare drag ori de câte ori am ocazia. Familia este tot la Bârlad, iar sărbătorile cele mai frumoase le petrec acasă, alături de toţi ai mei. Amintirile din copilărie sunt strâns legate de familie, de sala de gimnatică sau de gradiniţă.

Ce sfat le-ai da tinerelor din Bârlad care vor să-ţi urmeze exemplul şi să facă o carieră în gimnastică?
Cred că ţine foarte mult de dorinţa lor de a practica sportul de înaltă performanţă, care înseamnă cu totul altceva decât sportul în general. Trebuie să ştie că e nevoie de multă ambiţie, foarte multă muncă şi putin noroc ca să ajungi să reprezinţi Romania la cele mai importante concursuri din lume. Eu sunt doar un exemplu că se poate.

Revenind la cariera ta sportivă. Cum o vezi acum, la maturitate? Cu siguranţă nu ţi-a fost uşor.
Cred că lucrurile cu adevărat importante în viaţă nu le poţi obţine uşor. A fost un parcurs cu clipe de neuitat, cu lacrimi de bucurie, uneori de deznădejde. Dar sunt încântată de tot ce am obţinut şi îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru asta.

Povesteşte-ne despre cartea scrisă de tine, „Reversul medaliei“
Am hotărât să fac acest pas după ce mi-am încheiat activitatea de gimnastă. Se întampla deseori să fiu invitată pentru a vorbi cu elevi sau oameni din diverse companii despre performanţă. De cele mai multe ori deviam de la subiect şi, inevitabil, ajungeam la viaţa de cantonament a unei gimnaste, la emoţiile pe care le trăiam în competiţii, drumul până la înalta performanţă şi, desigur, povestea de la Sydney 2000. Mi-am dat seama că acesta este un subiect căruia oamenii nu i-au pus punct. M-am gândit însă că ar fi interesant să scriu această carte pentru ca şi alte persoane interesate de aceste subiecte să afle răspunsul la curiozităţile lor. Aşa am decis să scriu „Reversul Medaliei“, o carte pe care am scris-o cu tot sufletul şi pe care am dedicat-o tatălui meu.