Bârladul, urmărit prin camere video

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Poliţiei Locale au montat instalaţii de supraveghere în diferite locuri din oraş pentru a suplini lipsa de personal. Investiţia a costat 6.000 de lei din bugetul local, iar agenţii urmăresc pe monitoare ce se întâmplă în trei zone din oraş.

Cei 60 de poliţişti locali din Bârlad sunt insuficienţi pentru a păzi locuitorii  în toate cartierele. Teoretic, ar fi trebuit să fie angajaţi cel puţin 120 de poliţişti, dar reducerile impuse de Guvern anul trecut au făcut ca instituţia să funcţioneze cu jumătate din personal.

În aceste condiţii, şefii Poliţiei Locale au fost nevoiţi să găsească soluţii pentru a suplimenta lipsa de cadre specializate. Astfel, ei au luat exemplul unor instituţii similare din alte oraşe ale ţării şi au montat, prin intermediul unei firme specializate, camere video în mai multe puncte aglomerate din oraş.

Urmăresc totul pe ecrane

Stadionul de fotbal, Casa Roşie sau Apărarea Civilă sunt monitorizate pe ecrane în permanenţă, iar agenţii mai ajung aici doar dacă observă pe monitoare că se întâmplă ceva deosebit.

„Cred că această măsură ne ajută foarte mult în condiţiile în care noi nu avem destui oameni pentru a păzi toate obiectivele care ar trebui supravegheate“, a spus Vasile Rădoi, directorul Poliţiei Locale din Bârlad. El a precizat că are în subordine 60 de oameni, câte unu la 1.000 de locuitori, aşa cum impune legea. Numai că, numărul este insuficient pentru că se lucrează în trei schimburi, ceea ce schimbă raportul poliţişti/număr de locuitori. În perioada următoare, reprezentaţii Poliţiei Locale spun că va fi montat un sistem de supraveghere video şi la Casa de Oaspeţi, clădire care, în scurt timp, va găzdui Starea Civilă.

Fără camere video la Vaslui

„Video-planurile“ foştilor poliţişti comunitari au costat până în prezent 6.000 de lei din bugetul local şi urmează să mai fie achiziţionate camere video cu 2.000 de lei. 

„Pe parcursul acestui an sperăm să montăm camere de supraveghere şi la intersecţiile din oraş. Pentru asta va trebui să avem şi avizul poliţiştilor rutieri“, mai spune Rădoi. În ceea ce-i priveşte pe omologii de la Vaslui, reprezentanţii Poliţiei Locale din oraşul-reşedinţă de judeţ spun că nu au la dispoziţie un sistem de supraveghere.

„Dacă la Bârlad sunt, la Vaslui n-avem camere. Din câte ştiu, există un proiect care presupune montarea unor camere video şi în Vaslui, însă la Primărie“, ne-a spus Laurenţiu Turbatu, directorul „localilor“ din Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite