Bârlad: O palmă de pământ de lângă spital a fost vândută. Află aici cine este cumpărătorul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Bârlad a atribuit, printr-o licitaţie la care au participat două firme, 600 de metri pătraţi situaţi în proximitatea Spitalului de Urgenţă.

Terenul a fost achiziţionat de către firma Axxa Optic, controlată de către omul de afaceri bârlădean Dan Dobrovolschi. Primarul Constantin Constantinescu a precizat că societatea bârlădeană se obligă, potrivit unui caiet de sarcini, să amenajeze o construcţie care va oferi servicii medicale.

„Construcţia va avea două niveluri. La unul dintre ele se va amenaja un centru de imagistică în care vor fi un RMN şi un computer tomograf. La etajul unu va fi un cabinet oftalmologic modern. Investiţia va începe luna viitoare", a declarat Constantinescu.

Preţul de vânzare al terenului respectiv este de 110 euro pe metru pătrat. Dan Dobrovolschi, administratorul firmei care a câştigat licitaţia, mai deţine şi firma Media Class, cea care se ocupă cu mâncarea pacienţilor de la spitalul bârlădean.

În urmă cu o lună şi jumătate, atunci când „Adevărul de Seară“ a scris că Dan Dobrovolschi este cel care va cumpăra terenul de la spital, acesta declara că „în principiu“ nu este interesat de acea parcelă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite