Bârlad: Şcoala nr. 11 îmbracă haine de sărbătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea bârlădeană celebrează, în această perioadă, 30 de ani de existenţă, prilej cu care conducerea şcolii va organiza mai multe activităţi.

Sărbătoarea a început de astăzi, când are loc „Ziua porţilor deschise". La unitate sunt aşteptaţi toţi părinţii a căror copii vor intra la şcoală în această toamnă, dar şi alte persoane interesate să viziteze instituţia.

Activităţile vor continua şi săptămâna viitoare. Mâine şi poimâine va fi lansată revista "Aripi de lumină" şi vor fi expuse mai multe publicaţii realizate de către cadrele didactice din şcoală. Miercuri, de ziua naţională a României vor fi organizate mai multe activităţi cultural - sportive, urmând ca joi copiii de la Şcoala nr. 11 să organizeze un spectacol la Casa de Cultură.

 "Suntem foarte bucuroşi că am ajuns să celebrăm cea de-a 30-a aniversare şi asigurăm că vom continua pe aceeaşi linie a profesionalismului. Cu această ocazie am emis şi o medalie jubiliară", ne-a spus Maximilian Opaiţ, directorul Şcolii nr. 11.

Sărbătoarea se va termina la sfârşitul săptămânii viitoare, când vor avea loc o adunare festivă şi un concurs interjudeţean de matematică. La adunarea festivă, ce va fi organizată vineri, la Casa Armatei, sunt aşteptate mai multe autorităţi locale, dar şi fosta mare gimnastă Andreea Răducan, cea care a început clasa a I-a la unitatea bârlădeană.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite