Bârlad: A ajuns în comă la spital după ce a primit un par în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din comuna Iana se zbate între viaţă şi moarte după ce aseară a încasat o bâtă-n cap de la un consătean.

Conflictul dintre Adrian Pârvu (30 de ani) şi un consătean de 23 de ani a izbucnit pe fondul consumului de alcool. Cei doi au băut bine şi, când s-au întâlnit pe unul din drumurile din satul Siliştea, s-au luat la bătaie. Amândoi au pus mâna pe nişte pari cu care au vrut să le vină de hac oponentului. Cel mai şifonat a ieşit Adrian Pârvu, care a primit un par în cap şi a rămas inconştient. El a ajuns în comă şi cu traumatism cranio-cerebral la Spitalul de Urgenţă din Bârlad. Din cauza rănilor foarte grave pe care le avea, medicii de aici au decis să-l transfere pe bărbat la un spital de specialitate din Iaşi.

Poliţiştii au început şi ei o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc conflictul.

„Consătenii au fost cei care au încercat să-i acorde primul ajutor bărbatului şi tot ei au fost cei care au anunţat Ambulanţa. A fost întocmit dosar de cercetare penală şi, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a bărbatului, se va decide încadrarea juridică în acest caz", ne-a spus Loredana David, responsabil de relaţii cu publicul în cadrul IPJ Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite