Bârlad: Mort de doi ani, citat la proces la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bârlădean trecut în nefiinţă în 2009 este citat ca pârât la un dosar civil ce se judecă la Judecătoria Iaşi. Potrivit unei citaţii trimise de către magistraţii ieşeni, mortul ar trebui să se prezinte la proces la sfârşitul lunii viitoare.

Familia defunctului Neculai Moraru a rămas stupefiată când a găsit în cutia poştală o citaţie prin care bărbatul este chemat la proces la Iaşi. Acesta este dat în judecată de către o firmă ce comercializează echipamente medicale. În urmă cu doi ani, chiar înainte de a muri, bârlădeanul închiriase două aparate medicale de la societatea ieşeană. La scurt timp după asta, bătrânul a murit.

„Medicii de la Pneumologie i-au spus că are nevoie de aparate medicale pentru a-l ajuta să respire. Nu a mai apucat să le folosească pentru că la câteva zile după ce a ajuns acasă a decedat", ne-a spus Monica Moraru, fiica defunctului.

Firma reclamantă vrea 500 de lei

Aceasta a mai spus că, imediat după ce tatăl ei a murit, s-a dus la Iaşi pentru a returna aparatura medicală închiriată, însă cei de acolo au refuzat să o primească înapoi. „La unul dintre aparate era o mască. Imediat după ce l-am îngropat pe tata am dus aparatura la firmă. Cei de acolo au refuzat să primească acea mască, din motive pe care eu nu le-am înţeles. Acum, m-am trezit cu această citaţie din senin", a mai spus Monica Moraru.

image

Potrivit citaţiei remise de către Judecătoria Iaşi, Neculai Moraru ar trebui să se prezinte la procesul cu firma ieşeană pe 29 iunie, de la ora 12:00. „În caz de neprezentare a părţilor judecata se va face în lipsă", se precizează în document.

Debitul pe care firma ieşeană vrea să-l recupereze de la defunct este de 500 de lei. Asta în condiţiile în care, susţine familia acestuia, plata pentru închirierea aparatelor sanitare s-a făcut la momentul încheierii contractului, iar firma a refuzat să primească echipamentul închiriat.

„Este o aberaţie"

„Am plătit 800 de lei pentru a închiria acele aparate medicale care nici măcar nu au fost folosite. Mi se pare o aberaţie şi o încercare de a scoate bani de la oameni. Nu înţeleg cum cei de la Judecătorie trimit astfel de documente fără a verifica dacă persoanele citate mai sunt în viaţă. Ar fi culmea ca pe viitor să găsesc în poştă o adresă prin care tata să fie condamnat la închisoare. Nu m-ar mira", a încheiat Monica Moraru.

Vaslui



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite