BÂRLAD: Apa şi transportul, mai scumpe de la 1 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începutul de lună vine cu noi scumpiri pentru bârlădeni. De la 1 aprilie, locuitorii vor trebui să plătească mai mult pentru apă, dar şi pentru transportul în comun.

Astfel, de mâine, preţul unui bilet de autobuz va creşte de la 1,6 la 1,8 lei, iar pentru fiecare metru cub de apă consumat, bârlădenii vor trebui să achite 4,32 de lei cu tot cu TVA (cu 20 de bani mai mult decât până acum).

Reprezentanţii SC Aquavas Sa au mai solicitat scumpirea preţului apei la sfârşitul anului trecut şi atunci edilii fiind de acord. De această dată, ei îşi motivează decizia pe baza creşterii TVA-ului.

În ceea ce priveşte firma care asigură transportul în comun în municipiul Bârlad, reprezentanţii acesteia susţin că au fost nevoiţi să ia această decizie din cauza scumpirii carburantului.  „În noiembrie 2010 carburantul costa 4,6 lei, iar în prezent acesta a ajuns la 5,3 lei pe litru. De asemenea, şi preţul pieselor de schimb şi a uleiurilor a crescut", susţin reprezentanţii Unistil.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite