Avalanşă de descoperiri la muzeul bârlădean (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Captura" de anul acesta va fi expusă în acest weekend de muzeografi
"Captura" de anul acesta va fi expusă în acest weekend de muzeografi

În 2010, paleontologii bârlădeni se pot lăuda cu numai puţin de 200 de descoperiri de mare importanţă. Aceştia spun că în existenţa de aproape un secol a muzeului, nu a mai fost un vreun an atât de prolific.

Cel mai vechi fragment osos de animal descoperit de către paleontologii de la Muzeul "Vasile Pârvan" datează de acum 50 de milioane de ani. Acesta reprezintă câteva lamele branchiate (cochilii de melci şi scoici) care trăiau în apele dulci şi marine ce acopereau teritoriul judeţului în acea perioadă. De altfel, descoperirile făcute de-a lungul anului acesta confirmă ipoteza specialiştilor conform căreia, până acum două milioane de ani, teritoriul nostru a fost acoperit de ape.

image

Stămoşul elefantului, descoperit la Fălciu

"În anii precedenţi realizam câte 10-20 de descoperiri, iar anul acesta avem peste 200 de piese de la animale vertebrate şi nevertebrate. Cele mai multe descoperiri au fost făcute în localităţile Zorleni, Fălciu, Pogana, Tutova, Movileni şi Roşieşti", ne-a spus Laurenţiu Ursache, muzeograf bârlădean.

image

Printre cele mai valoroase descoperiri se numără şi fragmentele din bazinul unui mamut, găsit întâmplător de un localnic din Fălciu. Acesta a anunţat imediat autorităţile locale, iar când muzeografii au ajuns la faţa locului au avut surpriza de a găşi şi rămăşite osoase de la un rinocer.

În comuna Zorleni, paleontologii au mai găsit un fragment de maxilar inferior aparţinând unui lup din perioada Pleistocen (acum un milion şi jumătate de ani în urmă).

"Captura" de anul acesta va fi expusă în acest weekend de muzeografi

Toată "captura" va fi expusă

"Orice descoperire făcută în domeniul paleontologiei şi paleobotanicii ne ajută să reconstituim clima, vegetaţia şi fauna din arealul nostru geografic, de acum multe milioane de ani în urmă. Credem că dacă am face săpături la un kilometru adâncime am găsi şi fosile de dinozauri marini", a mai spus Laurenţiu Ursache.

image

Pe lângă rămăşiţele animele, muzeografii au mai descoperit anul acesta şi 50 de eşantioane de lemn, vechi de milioane de ani.

Toate acestea vor fi prezentate publicului bârlădean, duminică, de la ora 11.30, când va fi vernisată expoziţia "Elemente paleofaunistice din judeţul Vaslui". Exponatele vor putea fi admirate până în primăvara anului viitor.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite