Atenţie, avertizare de caniculă! Vezi aici câteva sfaturi utile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vin zile de foc
Vin zile de foc

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis în această dimineaţă o avertizare de caniculă. Soarele va dogori ameninţător în aperoape toată ţara, inclusiv în zona noastră.

„Vremea va fi calduroasă în toată ţara, local caniculară în cursul după- amiezelor când se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35-36 de grade. Indicele temperatuă-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic în zonele de câmpie şi, local, în cele de deal şi de podiş".

La ora 09:00, în municipiul Vaslui se înregistrau, deja, 30 de grade Celsius, la orele amiezii anunţându-se temperaturi ce vor depăşi 36 de grade Celsius.

Iată câteva sfaturi utile

Medicii recomandă vasluienilor, în special celor care se ştiu cu afecţiuni cardiace şi neurologice, să evite expunerea la soare în intervalul orar 11.00-18.00, mâncărurile cu grăsime, cafeaua în exces.

În plus, nici răcorirea cu surse artificiale nu este tocmai pe placul specialiştilor.

„În spaţii închise, cum ar fi acasă sau la birou, este indicat să se limiteze utilizarea ventilatoarelor dacă temperatura a depăşit 32 de grade Celsius. Aerul condiţionat trebuie reglat cu 5 grade sub temperatura ambientală, iar ferestrele trebuie ţinute închise atunci când temperatura exterioară este mai mare decât ce din spaţiul închis", spun specialiştii.

Se recomandă consumul de fructe şi legume sau iaurt, evitaţi grăsimile. Este interzis consumul de alcool. Nu lăsaţi copilul sau animalele de companie singure în maşină.

"În cazul în care apar insolaţia, crampele de căldură, epuizarea şi şocul hipotermic se recomandă odihna într-un spaţiu răcoros, consumul de lichide şi scăderea temperaturii corpului prin udare sau ventilare", mai spun spun medicii.

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite