Asistentele medicale se pregătesc de grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, în intervalul orar 9.00-15.00, în Spitalul Judeţean Vaslui se va lucra după program de weekend.

CITEŞTE ŞI:

„Grevă de catifea“, la Braşov

Campania de strângere a semnăturilor pentru a intra în grevă generală a început încă de joi, 27 mai. „Potrivit legislaţiei în vigoare avem nevoie de 50% din semnăturile membrilor sindicatului nostru pentru a intra în grevă“, a declarat Daniela Clătinici, liderul Uniunii Judeţene Sindicale „Sanitas“ Vaslui.

Potrivit acesteia, campania merge greoi din cauza timpului scurt. „Sindicaliştii din învăţământ au reuşit deja să parcurgă toate etapele legale declanşării grevei generale. Revendicările noastre sunt comune şi sunt împotriva reducerilor salariale. O altă nemulţumire a noastră este legată de impozitarea tichetelor de masă, blocarea negocierilor colective de muncă şi eliminarea biletelor de odihnă şi tratament“, a mai spus Daniela Clătinici.

Îşi pierd casa

Numeroase cadre medicale sunt speriate că, din cauza reducerilor salariale, nu-şi vor mai achita ratele la bănci şi-şi vor pierde casa. „Am luat un credit bancar pentru care am ipotecat apartamentul. Nu vreau să mă gândesc ce aş păţi dacă nu plătesc ratele şi pierd casa, mai ales ca am doi copii de crescut“, ne-a spus Dana R., asistentă.

Pentru respectarea legislaţiei în vigoare, pe 31 mai, sanitarii vasluieni vor asigura o treime din activitate, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui va funcţiona conform programului de sâmbătă şi duminică.

Pacienţii sunt solidari

Pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui susţin că sunt alături de sindicaliştii grevişti, dar speră să li se acorde asistenţă medicală dacă se simt rău sau au de făcut tratamente.

Ei sunt convinşi că reducerea de 25% a salariilor nu va afecta doar personalul medical, ci şi pe bolnavi. „Nu am nimic împotrivă dacă fac grevă, atâta timp cât asigură urgenţele. Sunt bolnav de ciroză hepatică şi chiar luna trecută am fost nevoit să vin la spital cu medicamentele cumpărate de mine. Dacă au bani, cadrele medicale îşi fac serviciul, dar dacă nu au bani atunci nu ne pot ajuta să ne însănătoşim. Dacă le mai ia şi 25% din salariu, cred că nu-şi vor mai da deloc interesul faţă de paci enţi“, ne-a declarat Eugen Budeanu, pensionar, internat în spitalul Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite