Aproape 1500 de contestaţii la liceele din Vaslui. Aflaţi aici rezultatele de la BAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cele 1.495 de contestaţii, cele mai multe au fost depuse pentru proba scrisă la limba şi literatura română, 473 la număr, urmată de proba la matematică, acolo unde 388 de elevi s-au arătat nemulţumiţi de notele obţinute. Cele mai puţine contestaţii au fost depuse la economie, doar două la număr, şi la filosofie şi psihologie, câte trei de fiecare.

Nu mai puţin de 533 de elevi s-au ales cu nota modificată în plus sau în minus, în urma contestaţiilor depuse.  Marea majoritate a acestor note au fost modificate, fie în plus, fie în minus, cu doar câteva sutimi. Diferenţe mari de notare  după cea de-a doua corectare au existat  doar în două cazuri. Pentru aceste două situaţii ISJ Vaslui a desemnat o a treia comisie pentru a evalua lucrările, nota finală fiind stabilită de aceasta.

"La noi în judeţ sunt doar două cazuri în care au apărut diferenţe mai mari de 1,5 puncte în notare. Acolo a intervenit o echipă care a format o a treia comisie de corectare, iar nota stabilită de aceasta va fi cea finală. Într-adevăr este o situaţie aparte în care putem spune că greşeala aparţine celor care au corectat tezele. În acest caz vom deschide o anchetă şi dacă se va dovedi că profesorii corectori au greşit vom lua măsuri. Concret, timp de doi ani aceştia nu vor mai participa la examenul de bacalaureat", a declarat Mihaela Cososchi.

Dă click aici pentru a vedea rezultatele obţinute

Elevii bârlădeni s-au înghesuit la avizierele liceelor pentru a vedea dacă notele lor s-au mărit în urma contestațiilor. La liceul cu cea mai mică promovabilitatea din oraș, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza" absolvenții spun că matematica a fost obiectul care le-a dat cele mai mari bătăi de cap.

„Subiectele mi s-au părut destul de grele. La matematică am avut 3,50, inițial, iar după contestație mi s-a mărit nota cu 40 de sutimi. Cred că meritam mai mult, însă asta e, voi mai încerca la toamnă", ne-a spus Gabriela Sandu, fostă elevă a instituției. Astăzi este ultima zi în care absolvenţii claselor a XII-a  care nu au promovat examenul de bacalaureat se pot înscrie la secretariatele liceelor pentru cea de-a doua sesiune. Aceasta se va desfăşura în perioada august-septembrie 2010.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite