Ambulanţa Vaslui, în moarte clinică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe maşinile Salvării sunt doar trei medici în loc de 15, cât prevede schema de personal pentru populaţia judeţului. Doctorii şi asistenţii care au mai rămas se uită după locuri de muncă în străinătate, unde sunt plătiţi de zece ori mai mult.

Conform organigramei, cel mai lovit departament este cel al medicilor, unde deficitul este de 60%. Teoretic, la 450.000 de locuitori, câţi are judeţul Vaslui, ar fi trebuit să fie încadraţi 15 medici.

Practic, sunt doar şase specialişti, dar trei dintre aceştia nu vin la serviciu. „Nici măcar pe ăştia şase medici nu-i mai avem deoarece doi sunt în concediu de maternitate, iar unul este plecat la Timişoara, unde urmează un curs de atestat pentru obţinerea competenţei. Aşadar, lucrăm doar cu trei medici pe tot judeţul“, a spus Aurora Popa, directorul SAJ Vaslui.

Pleacă din ţară după salarii de zece ori mai mari

Pentru a funcţiona Serviciul de Ambulanţă mai vin doctori externi, care fac doar gărzi la SAJ, dar şi aceştia sunt pe picior de plecare.

„Până acum o săptămână am făcut gărzi la substaţia Bârlad. Dar, când am văzut că nu iau nici măcar minimul pe economie, mi-am depus CV-ul la o firmă de recrutare din Suedia“, a spus medicul Adrian Sava. În ceea ce priveşte personalul secundar lipsesc 49 de ambulanţieri şi 46 de asistenţi medicali. În plus, tot mai mulţi angajaţi dintre cei rămaşi îşi caută loc de muncă în străinătate, fiind goniţi de reducerea salarială de 25%. „Există din partea personalului operativ dorinţa de a părăsi definitiv sau temporar sistemul. Asta înseamnă că preferă să plece în concediu fără plată pentru a studia şi depune documentaţia pentru acelaşi post într-o altă ţară, unde se câştigă de zece ori mai mult“, a completat Ana Maria Ungureanu, directorul medical al unităţii sanitare.

„Vor să funcţionăm cu apă în loc de benzină“

Ca şi cum nu era de ajuns, ultima decizie a ministerului, aceea de a reduce cheltuielile cu bunuri şi servicii, le-a mai dat o palmă celor care lucrează la Ambulanţă.  Maşinile de salvare sunt puţine şi peticite, iar dintre acestea aproape un sfert circulă în sistem de avarie.

„Acum ne-au luat şi din cota de benzină şi nici bani de piese nu mai sunt. Probabil vor să funcţionăm cu apă în loc de benzină. Pe cei mai tineri îi sfătuiesc să plece cu toţii decât să fie batjocoriţi de statul român“, a spus Liviu Mihalache, şofer pe ambulanţă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite