Ambulanţă cu pacienţi, răsturnată într-o groapă de câţiva metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţa a fost ridicată cu o macara
Ambulanţa a fost ridicată cu o macara

O ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ)  Vaslui, care circula pe D.E 581, s-a răsturnat în timp ce transporta un copil în vârstă de opt ani la spital. Maşina a căzut într-o groapă de pe drumul în lucru, iar din cauza vitezei şoferul nu a putut să frâneze la timp şi a căzut în locul unde se construia un pod. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime.

Accidentul a avut loc ieri dimineaţă, în jurul orei 04:00, între localităţile Crasna şi Bârlad.

În ambulanţă se afla un copil cu handicap locomotor, tatăl acestuia şi şoferul vehiculului. După ce s-a răsturnat maşina, ambulanţierul a ieşit pe geamul, a ieşit din vehicul, iar apoi i-a salvat pe cei doi pasageri.

Potrivit conducerii Serviciului, accidentul a avut loc pe un pod în construcţie, unde traficul era deviat pe un singur sens.

Pacientul în vârstă de opt ani a fost preluat de o altă ambulanţă şi transportat la un spital din Capitală. „Pacientul a fost preluat de o altă ambulanţă şi transportat în siguranţă la spitalul Obregia din capitală. Chiar dacă nu au suferit leziunji, cu toţii s-au speriat foarte tare", ne-a declarat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.

Ambulanţă căzută de pe un pod

Cine e de vină?

Şoferul ambulanţei susţine că drumul nu era semnalizat corespunzător şi de aceea ar fi avut loc acest incident. Societatea care se ocupă de modernizarea DE 581 este firma binecunoscutului om de afaceri băcăuan, Dorinel Umbrărescu. Conduceam de la Huşi la Bucureşti cu un pacient pe care îl transportam la spital. La kilometrul 99, drumul nu era suficient semnalizat şi am observat târziu. Am pus frână, dar pentru că am alunecat pe prundiş, s-a surpat malul şi am căzut. M-am speriat. Am 40 de ani de servici, dar nu am păţit niciodată nimic. Dacă locul era semnalizat cum trebuie nu se întâmpla", ne-a declarat Viorel Ţârlea, şoferul ambulanţei.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui spun, însă, că toate sectoarele de drum pe care se efectuează lucrări sunt semnalizate. Se pare că şoferul nu a avut viteza adaptată la condiţiile de trafic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, maşina a derapat şi a căzut în groapă. Pe sectorul de drum Crasna-Bârlad, se efectuează mai multe lucrări, dar pe acest sector de drum există indicatoare de semnalizare", a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

       

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite