Adailton despre plecarea sa de la Vaslui: „A fost o decizie extrem de grea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Martins Adailton
Martins Adailton

Deşi a ajuns să fie unul dintre cei mai iubiţi jucători de la FC Vaslui şi, poate, cel mai respectat din Liga I, Martins Adailton a decis să facă o pauză în fotbal, deşi decizia luată a fost una extrem de grea, după cum chiar el a recunoscut acest lucru.

Într-un interviu acordat Pro Sport, Adailton a declarat că prioritatea numărul 1, în acest moment, este familia şi că doreşte să fie aproape de băieţelul său care urmează să vină pe lume în două luni.

„Soţia mea urmează să nască peste două luni şi trebuie să-i fiu aproape. E primul meu copil, e un moment important în vieţile noastre, este şi băiat, deci trebuie să-i acord atenţie maximă", a declarat atacantul brazilian.

Iată secretul pentru care Adailton se lasă de fotbal. Dragostea a învins!

„Am stat mai mult cu Wesley decât cu soţia"

Cea mai mare dezamăgire a alui Adailton din România o reprezintă cantonamentele prelungite de care a avut parte.

„A fost cea mai grea decizie din viaţa mea. Am acceptat cu greu situaţia, a fost extrem de dificil să fac acest pas. Am fost primit extraordinar la Vaslui şi vreau să le mulţumesc din suflet românilor. Nu m-am putut acomoda la capitolul cantonamentelor. Am înţeles că se practică chestia asta dintotdeauna la Vaslui, dar parcă totul a fost prea exagerat. Ajunsesem să-mi petrec mai mult timp cu colegul meu de cameră, Wesley, decât cu familia mea. Iar acest lucru nu e tocmai normal", a mai declarat Adailton pentru ProSport.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite