Ziua Porţilor Deschise la Arhivele Naţionale Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Judeţean Mehedinţi al Arhivelor Naţionale a organizat vineri, 30 octombrie, Ziua Porţilor Deschise , activitate ce se înscrie în manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Arhivelor. Arhivele Naţionale ale României au fost înfiinţate prin Regulamentele Organice din 1831/1832.

Evenimentul a fost dedicat elevilor, studenţilor, cadrelor didactice, pasionaţilor de istorie şi cercetare istorică, precum şi tuturor celor interesaţi de activitatea acestei prestigioase instituţii.

„Cei care au păşit pragul instituţiei noastre au avut posibilitatea să viziteze depozitele, expoziţia documentară a instituţiei şi să primească relaţii din partea personalului în legătură cu preocupările instituţiei în raport cu cererile cetăţenilor şi cu alte care formează obiectul activităţii Arhivelor Naţionale”, a declarat şeful serviciului, dr. Tudor Răţoi.

Principala calitate a acestei instituţii de cultură, este aceea de păstrătoare a patrimoniului documentar mehedinţean, fondurile arhivistice constituind o importantă sursă de cercetare şi de cunoaştere a trecutului local.

La 31 octombrie 1862 s-a realizat unificarea serviciilor de arhivă ale Moldovei şi Ţării Româneşti în cadrul programului de reforme început de Alexandru Ioan Cuza, ultima zi din octombrie fiind cunoscută ca „Ziua Arhivelor Naţionale ale României”.

Scurt istoric

Începutul Filialei Judeţene Mehedinţi a Arhivelor Naţionale datează din 23 septembrie 1953, când această instituţie a fost organizată ca structură a Serviciului Arhivelor Statului regiunea Craiova, cu denumirea Filiala Turnu Severin.

La 1 iunie 1953 s-a dispus ca în cadrul Serviciului Arhivelor Statului regiunea Craiova, la Turnu Severin şi Caracal, să funcţioneze câte o filială, prevăzute fiecare cu câte trei posturi: şef de filială (secţie), arhivar principal şi îngrijitor. De facto, Filiala Turnu Severin a început să funcţioneze cu 23 septembrie 1953, când şeful filialei, prof. Dima Marinache, s-a prezentat la post şi a emis primul document al acestei instituţii.
Funcţia de bază a acestei filiale a fost cea de depozit de arhivă, în sensul de a aduce (salva), depozita corespunzător, ordona şi inventaria documentele (arhivele) preluate, indiferent dacă cele trei posturi ale filialei erau sau nu încadrate cu personal.

În organizare cu cele trei posturi şi funcţii, filiala a funcţionat mai bine de 15 ani, adică până la 1 aprilie 1969. Până în anul 1960 raza ei de activitate a cuprins numai oraşul şi raionul Turnu Severin, pentru ca în perioada 1960-31 martie 1969 competenţa ei să se extindă şi asupra raioanelor Vânju Mare, Cujmir şi Baia de Aramă. Numai raionul Strehaia a rămas în aria Serviciului Arhivelor Statului Craiova.

De la 1 aprilie 1969 până la 1 aprilie 1996, instituţia a parcurs cea de a doua şi cea mai lungă (27 de ani) formă de organizare din existenţa sa, sub denumirea de Filiala Arhivelor Statului judeţul Mehedinţi.
Pe noul principiu teritorial al judeţului, municipiilor, oraşelor şi comunelor, au fost constituite şi organizate instituţiile administrative din toate domeniile de activitate din judeţ. Pe acelaşi principiu de nivel judeţean, a fost organizată - cu o întârziere de peste un an, la 1 aprilie 1969 - Filiala Arhivelor Statului Judeţului Mehedinţi, pendinte de Direcţia Generală a Arhivelor Statului.

De la 1 aprilie 1996, potrivit Legii nr. 16/1996, a fost organizată şi funcţionează ca Direcţia judeţeană Mehedinţi a Arhivelor Naţionale, pendinte de Arhivele Naţionale, structură a Ministerului de Interne.  Ca urmare a restructurărilor intrate în vigoare la 25 noiembrie 2009, direcţia judeţeană a devenit serviciu judeţean.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite