VIDEO FOTO Scandal în Consiliul Local Turnu Severin, cu jurăminte pe copii şi pe biblia secretarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şedinţă furtunoasă joi la Consiliu Local al municipiului Drobeta Turnu Severin din pricina unui proiect de hotărâre introdus pe ordinea de zi cu câteva minute înainte de începerea lucrărilor. Gâlceava a plecat de la validarea unui consilier local din partea PDL Mehedinţi,  deşi reprezentanţii acestui partid au afirmat că acesta nu mai este membru PDL.

Un consilier care a trecut  pe la trei partide politice în ultimii doi ani a  fost validat în locul unui democrat liberal, asta deşi are o demisie depusă la formaţiunea politică. Reprezentanţii opoziţiei i-au acuzat pe social democraţi că l-au racolat pe Cristian Covrig pentru a-şi asigura majoritatea fragilă în Consiliu şi au spus că vor anunţa abuzurile şi în instanţă.

„PSD-ul la acest moment, care urmare a ruperii USL-ului, simte o fragilitate în majoritatea de la Consiliul Local şi în acest fel racolează consilieri supleanţi şi îi introduce după o negociere prealabilă abuziv în Consiliul Local ştiind de la început că ei vor fi oamenii lor şi vor vota cu aceştia”, a spus consilierul PDL , Dumitru Mărculescu. „Iată că şi astăzi am luat parte la un circ penibil în care principalii protagonişti au fost consilierii PSD, care printr-un tertipuri au încercat să introducă pe ordinea de zi şi au reuşit bineînţeles să valideze un consilier, care a plecat din rândurile Partidului Democrat Liberal. Mai mult am avut parte şi de o dezvăluire direct în plen, preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, a spus că acest domn are la rândul lui o adeziune şi la PNL. Deci practic după ce şi-a dat demisia de la noi s-a înscris la PNL , noi am încercat să scoatem proiectul de pe ordinea de zi, dar ne-am izbit de un refuz”, a spus la rândul său Andrei Stănişoară, un alt consilier al Partidului Democrat Liberal.

Consilierul local PNL, Daniel Cîrjan, totodată preşedinte al organizaţiei municipale PNL Drobeta Turnu Severin, a explicat consilierilor PSD că în acest caz comit o ilegalitate dat fiind faptul că cel care urma să fie validat are depusă o adeziune la PNL, dar în zadar: „Eu vă somez pe d-voastră din conducerea Primăriei să nu purcedeţi cu acest proiect fiindcă este o faptă penală, este infracţiune şi nu cred că are sens. Are adeziune la PNL”.

Nici măcar intervenţia senatorului Marius Bălu, preşedintele organizaţiei PDL Mehedinţi, nu a putut stopa maşinăria de vot a PSD-ului din Consiliul Local, astfel că acesta a fost validat pe un post de consilier local, rămas vacant după ce Doina Borugă a fost numită manager al Spitalului Judeţean de Urgenţe Turnu Severin.

VEZI VIDEO AICI

În opinia senatorului ceea ce s-a întâmplat joi în Consiliul Local este o „imensă ilegalitate”.

„Având în vedere că la dosar există demisia domnului Covrig, având în vedere că nu există o adresă din partea Partidului Democrat Liberal de desemnare a următorului supleant pe listă este o imensă ilegalitate ceea ce se întâmplă în plen în acest moment. Sunt disperaţi că pierd majoritatea absolută din Consiliul Local şi astfel au această mentalitate, această atitudine şi comportament de grup infracţional. Îmi asum cele spun în acest moment pentru că am dovezi pentru a proba acest lucru. Este o făcătură ordinară specifică pesediştilor, există demisia lui Covrig la dosar, pe care nu vor să o ia în calcul. (...) Îl ajută pe Duicu (n.r. preşedintele PSD Mehedinţi), pe Gherghe (n.r. primarul Severinului) şi pe toată camarila mafiotă din acest judeţ”, a declarat senatorul de Mehedinţi, Marius Bălu.

Întrebat pe cine reprezintă în Consiliul  Local,  Cristian Covrig  a invocat chestiunea unor demisii în alb, fără a lămuri concret  însă asistenţa. “D-avoastră aveţi dată demisia la partid? D-avoastră ştiţi că inclusiv colegii din stânga şi din dreapta d-vaostră au demisiile date în alb, domnule senator? Avem copii şi putem să jurăm pe copii noştri că nu există aşa ceva? Ştiţi în ce condiţii se dau demisiile la noi la partid”, întreba Covrig pe senatorul Bălu. La un moment dat, Covrig a sugerat chiar şi jurăminte pe „biblia lui Ioţa”, nimeni altul decât secretarul Primăriei Turnu Severin. La cartea sfântă a ajuns în cele din urmă chiar el atunci când a depus jurământul cu mâna pe Biblie  aşa cum prevede legea.

Reprezentanţii Partidului Democrat Liberal sunt hotărâţi să meargă în instanţă pentru a-şi găsi dreptatea.

Citiţi şi:

Un consilier local strânge semnături pentru ca Primăria Severinului să aprobe un proiect de hotărâre

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite