Peste 1500 de vânători din Mehedinți încep să-și adune trofeele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un profesor din Olteniţa a fost împuşcat la vânătoare
Un profesor din Olteniţa a fost împuşcat la vânătoare

Cele 35 de fonduri de vânătoare din Mehedinți dispun de o suprafață totală de peste 420.000 de hecatre. Pasionații pot vâna, în această perioadă, toate speciile, mai puțin iepurele, al cărui sezon începe la 1 noiembrie.

În această săptămână, vânătorii mehedințeni au liber la numeroasele specii de pe cele 35 de fonduri de vânătoare ale județului. Sezonul de vânătoare va rămâne în vigoare până în luna februarie a anului 2011, potrivit legii 407/2006.

Singura specie care nu se poate vâna în momentul de față este iepurele, acesta fiind eligibil de la 1 noiembrie, la 31 ianuarie. În rest, se pot vâna mistreți, căpriori femel, cerb carpatin, lup, fazan, potârniche, ciocârlii sau toate speciile de rațe. Grupurile de vânători pot activa pe fondurile de vânătoare în zilele de joi, sâmbătă și duminică”, ne-a spus ing. Nicolae-Cornel Popa, directorul AJVPS Mehedinți.

10 fonduri de vânătoare pentru Severin
AJVPS Mehedinți dispune de 35 de fonduri de vânătoare în Mehedinți și alte 3, în județul Dolj. În total, cei 1560 de vânători din județ pot folosi o suprafață de 422.000 de hectare.

Astfel, Drobeta Turnu Severin dispune de 10 fonduri de vânătoare, Vînju Mare de 11, Strehaia de 5, iar Baia de Aramă și Orșova au câte 4. Potrivit conducerii AJVPS, numărul vânătorilor din Mehedinți s-a păstrat constant în ultimii ani, semn că pasiunea se întreține și în vreme de criză.

„Renunț la orice, dar la vânătoare nu am cum. Sunt vânător de aproape 40 de ani și merg ori de câte ori am ocazia. E o pasiune pe care nu o pierzi toată viața”, ne-a spus Mihai Bălăceanu, vânător. Printre cele mai râvnite locații din județ se numără fondurile de vânătoare de la Dubova, Mraconia, Izverna sau Bala.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite