Un spectacol magnific la barajul Porţile de Fier I susţinut de Filarmonica Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artiştii Filarmonicii din Timişoara în timpul concertului de la Porţile de Fier I FOTO Corina Macavei
Artiştii Filarmonicii din Timişoara în timpul concertului de la Porţile de Fier I FOTO Corina Macavei

Orchestra Filarmonicii "Banatul" din Timişoara a susţinut, sâmbătă seară, în premieră internaţională, un concert pe o scenă neconvenţională - podul de la Porţile de Fier I, în cadrul unui eveniment organizat de Clubul Rotary Cetate Timişoara, cu ocazia noului an rotarian.

A fost o seară de excepţie, unică şi inedită pentru că pentru prima oară în istoria barajului de la Porţile de Fier I s-a organizat aici un spectacol. Şi pentru că podul de pe peste Dunăre leagă România şi Serbia, invitaţii la concert au fost din ambele state, fiind prezenţi şi primarul oraşului Kladovo (Serbia)  şi preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi. Scena a fost amplasată chiar la mijlocul podului, exact la graniţa cu statul vecin, iar circulaţia autovehiculelor  pe pod a fost oprită mai bine de o oră. 

Evident că nota magnifică a acestei seri reuşite a fost dată de muzica interpretată de 35 de muzicieni ai Orchestrei Filarmonicii "Banatul" din Timişoara. Programul a debutat cu o piesă sârbească, solişti Doru Roman – percuţie, Laura Roman – vioară şi Cosmin Bălean – duduk, un instrument armean vechi de 3.000 de ani, iar din repertoriu au făcut fac parte piese foarte apreciate de publicul european. Pe acordurile valsului "Dunărea albastră", ministrul Maria Grapini a valsat cu preşedintele rotarienilor, Ilie Truţ, în aplauzele celor prezenţi.

Muzicienii Filarmonicii Banatul au fost răsplătiţi cu ropote de aplauze la finalul concertului, iar seara s-a încheiat cu un superb foc de artificii.

Directorul Filarmonicii Banatul, prof. Ioan Coriolan Gârboni, a declarat că vântul puternic şi frigul au dat ceva bătăi de cap muzicienilor săi.  „Vântul a bătut foarte tare şi din această cauză mă mir că a ieşit concertul, nu mă aşteptam să iasă atât de bine, a fost greu pentru că este frig. Nu am putut să aduc toată orchestra, mulţumesc tuturor celor care au fost prezenţi”, a spus Ioan Coriolan Gârboni.

Preşedintele Clubului Rotary Cetate Timişoara, Ilie Truţ, crede că acest concert va rămâne în istorie:  “Ideea spectacolului a venit şi de la noi şi de la prietenul nostru, Filarmonica de Stat. Ideea este minunată, cred că rămâne în istorie. Cred că e bine să nu-i uităm pe cei care s-au jertfit pentru a avea acest pod, moartea lor ne-a dar libertatea să putem face acest spectacol. E un pas în prietenia dintre noi şi Serbia, vecinul e lângă noi, prietenul ţi-l alegi”. 

Ministrul Turismului, Maria Grapini, un rotarian convins, este de părere că acest concert va intra în Cartea Recordurilor, fiind primul concert organizat pe un pod ce leagă două ţări.

„Este un eveniment inediat şi mă bucur că se întâmplă aici la noi în Banat, între Serbia şi România, dar şi între două regiuni din România. Recunosc că eram invitată astăzi şi mâine la un festival al usturoiului la Bistriţa, dar sigur că am preferat să rămân aici. Eu vreu să vă spun cu această ocazie că pe lângă acest eveniment inedit se întâmplă foarte multe lucruri frumoase în România. A început ca o explozie, parcă este o competiţie naţională între asociaţii culturale, între organizaţii guvernamentale şi acesta este un lucru bun. Dar ceea ce a făcut acum Clubul Rotary cu deschiderea anului rotarian aici cu prietenii noştri de la Filarmonica eu cred că trebuie menţinut şi cred că poate intra în Cartea Recordurilor pentru că este pentru prima dată un spectacol pe un pod între două ţări”, a spus ministrul Turismului.

Prin acest eveniment, Clubul Rotary Cetate Timişoara - organizatorul concertului, doreşte să evidenţieze relaţiile de prietenie dintre rotarienii români şi sârbi şi deschide oficial anul rotarian 2013 - 2014.

Citeşte şi:

Hidrocentrala Porţile de Fier I, care leagă Serbia şi România, se transformă în scenă de concert: Filarmonica Banatul adoră spaţiile neconvenţionale

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite