Un preot pensionar, candidat la Primăria municipiului Orşova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul lui Tăriceanu merge pe mâna unui preot ortodox pensionar la Primăria oraşului Orşova, cel de-al doilea municipiu al judeţului Mehedinţi.

uEste vorba de părintele Nicolae Jinga (66 de ani), care s-a retras la pensie de la Parohia din Orşova în data de 15 februarie 2015. Episcopia Severinului şi Strehaiei are cunoştinţă de intenţia preotului Jinga de a candida şi spune că acesta va fi suspendat în momentul în care va fi validată candidatura sa pentru funcţia de primar al municipiului Orşova.  “În momentul în care va fi validat ca şi candidat va fi suspendat din exercitarea demnităţii de preot, ceea ce înseamnă că nu mai are dreptul să intre în altar să slujească duminica, să împărtăşească”, precizează preotul Viorel Vlăducu, purtătătorul de cuvânt al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

Îndemnat de prieteni să candideze

Părintele Nicolae Jinga spune că propunerea de a candida a venit din partea unor prieteni şi cunoştinţe, care îşi doresc în fruntea administraţiei orşovene un om onest:

„Am fost rugat de câţiva prieteni şi cunocuţi, pe valul acesta de arestări masive din ţară şi pe fondul de neîncredere a electoratului în consilieri, primari, în oamenii care sunt propuşi pentru a ocupa posturile de răspundere în administraţia locală. <<Ne-am săturat de hoţi, de pungaşi, de mincinoşi, de oameni care promit, dar fac doar pentru ei şi nimic pentru comunitate>>, mi-au spus aceştia”.

Mărturiseşte că nu a fost o decizie uşoară, dar în cele din urmă a privit propunerea ca pe o datorie civică. „M-am gândit şi la urmă le-am dat dreptate. Am considerat că e de datoria mea civică şi de responsabilitate să fac lucrul acesta. Eu mă consider un om liber şi îmi exercit drepturile constituţionale. Am dreptul să fiu ales, aşa cum am şi dreptul şi datoria să aleg”, a spus părintele Jinga. Dacă va ajunge primarul Orşovei, candidatul ALDE spune că obiectivul principal este alimentarea cu gaz a municipiului, singura soluţie în opinia sa pentru rezolvarea problemei încălzirii oraşului, în condiţiile în care termoficarea centralizată la Orşova a căzut în primii ani după 1990.

Membru al USR

preotul nicolae jinga candidat la primaria orsova

Părintele Nicolae Jinga este membru al Uniunii Scriittorilor din România din anul 1997 şi autor a 10 volume de proză, eseuri şi poezie, redactor şef la mai multe reviste de cultură din Mehedinţi, fiind considerat unul din cei mai valoroşi scriitori mehedinţeni. „Este unul din simbolurile noastre, un om de mare calitate. Un tip de înaltă ţinută, am vrea să mai avem oameni ca el în Mehedinţi”, spune scriitorul mehedinţean Viorel Mirea. Volumul „Glorie Maidanezului” a primit premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor.

Citeşte şi:

Turnu Severin: Nicolae Jinga, un preot în slujba literaturii

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite