Trucuri pentru curăţarea obiectelor decorative din casă. Cum se foloseşte cu uşurinţă pasta din cartofi fierţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iată aici câteva sfaturi pentru lustruitul obiectele decorative şi cum folosim în acest sens cartofii, alcoolul, laptele dulce, pasta de dinţi sau ceapa.

Curăţirea obiectelor şi bijuteriilor din argint, aur şi de platină este posibilă, dacă le punem în alcool, iar după câteva ore la scoatem şi le periem pe toate părţile (inclusiv pietrele preţioase fixate) cu o periuţă înmuiată tot în alcool. Apoi, se spală cu apă, se şterg cu o bucată de piele de căprioară, iar în final se lustruiesc cu o cârpă moale din flanel, molton sau pluş.

Argintăria (vase, tacâmuri) se curăţă bine şi rapid prin scufundarea obiectelor respective în oţet cald. După circa 15 minute, argintăria se clăteşte cu apă şi se şterge.

Curăţarea excelentă a argintăriei este posibilă şi prin scufundarea obiectelor în apă puţin sărată în care am fiert cartofi sau spanac, după care obiectele respective se clătesc cu apă caldă şi se şterg.

"O altă metodă constă în frecarea obiectelor respective cu pasta unui cartof care a fost foarte bine fiert. Apoi se lustruiesc cu ajutorul unei pielicele de căprioară. Poate fi folosită în acelaşi scop şi o bucată de flanelă sau de molton", explică Dorina Popescu, angajata unui magazin de profil din Drobeta Turnu Severin.

Obiectele decorative sau funcţionale din argint (statuete, rame de oglinzi, casete, etc.) se pot curăţa prin frecarea acestora cu o perie şi pastă de dinţi, sau cu praf de cretă umezit în oţet sau cu bicarbonat de sodiu amestecat cu apă.

Obiectele din argint şi din nichel se pot curăţa bine de murdărie şi de depunerile de oxizi dacă vor fi frecate cu o soluţie alcătuită din 1/6 amoniac şi 5/6 apă.

Obiectele din os sau din fildeş se menţin albe, dacă vor fi unse cu lapte dulce, rece, cu ajutorul unei pensule.

Obiectele de marmură, de os sau de fildeş se menţin albe şi cu luciu corespunzător dacă le frecăm cu o soluţie compusă din 50 grame sare şi 100 ml oţet, după care, cu ajutorul unui tampon de vată înmuiat în petrol lampant, le lustruim uşor.

Petele de rugină de pe orice obiect metalic se pot scoate dacă le spălaţi cu oţet cald sau dacă le frecaţi cu ceapă crudă. Altă metodă cu aceleaşi efecte constă în a presăra sare pe petele de rugină, după care umezim petele respective cu zeamă de lămâie şi în final le frecăm cu o cârpă uscată.

Tacâmurile oxidate se curăţă bine dacă le veţi freca cu un burete îmbibat într-o soluţie formată din 1/6 amoniac şi 5/6 apă. 

Obiectele de fontă se curăţă uşor prin frecare  cu o ceapă tăiată în două şi apoi se lustruiesc cu o bucată de pânză înmuiată în ulei.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite