Spectacol caritabil la Palatul Culturii “Teodor Costescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacol caritabil
Spectacol caritabil

Grupul şi Orchestra "Cetiniţa" de la Liceul de Arte "I.Şt.Paulian" organizează în data de 15 martie a.c., de la ora 19,00, la Palatul Culturii „Teodor Costescu”, din Drobeta Turnu Severin, un spectacol caritabil.

Banii strânşi din vânzarea biletelor vor ajunge la un elev talentat al Liceului de Arte "I.Şt.Paulian", care a rămas fără locuinţă, în urma unui incendiu.

„Este un tânăr talent ce are tot viitorul înainte, participant la concursuri, spectacole, membru al Corului Vox Dunaris, câştigător a numeroase premii, medalii, diplome, trofee, studiază pian, chitară şi canto clasic, fiind un elev model cu planuri şi aspiraţii mari în viitorul apropiat. În momentul acesta orice ajutor oricât de mic contează. Dacă soarta a fost crudă, noi într-adevăr putem schimba ceva, ajutându-l să depăşească tragicul impas”, spun organizatorii evenimentului.

În demersul lor s-au alăturat mai mulţi artişti locali: Andreea Croitoru, Aura Stoican, Alina Darap, Ionuţ Iovănel, Aurelia Căpriţă, Mărioara Triţă Crăiete, Nina Predescu, Angela Magheru, Irina Zoican, Sanda Argint, Anica Ganţu, Grupul "Izvoraşul", Grupul "Cetiniţa". 

Preţul biletului este 25 lei.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite