Un severinean a inventat un leac naturist pentru combaterea reumatismului și a afecțiunilor cardiovasculare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Pârvănescu lucrează la acest proiect de 30 de ani
Ion Pârvănescu lucrează la acest proiect de 30 de ani

OSIM i-a acordat brevetul, iar acum, inventatorul în vârstă de 74 de ani așteaptă finanțare pentru producerea medicamentului.

După trei ani de examinare, OSIM a acordat unui severinean brevetul de invenție pentru un tratament naturist miraculos, destinat tratării afecțiunilor cardiovasculare și reumatice.

Ion Pârvănescu are 74 de ani, este pasionat de apicultură, iar după 30 de ani de cercetări, a obținut o compoziție ce conține venin de albină și propolis, cu care vrea să revoluționeze medicația alternativă.

„Dintotdeauna mi-a plăcut să fac muncă de cercetare și să descopăr necunoscutul în mai multe domenii. Am început să îndrăgesc albinele încă din tinerețe, de acum 50 de ani. Am început cu trei familii și o centrifugă rudimentară, iar acum am ajuns să am în jur de 90 de familii de albine. De la vârsta de 30 de ani studiez produsele albinelor, cu precădere propolisul și veninul insectelor”, ne spune inventatorul Ion Pârvănescu.

Practic, omul a reușit să creeze și să testeze o compoziție formată din venin de albină, propolis și alte plante medicinale și scoarțe de copaci. După ce a testat medicamentul naturist pe câteva cunoștințe și văzând că rezultatele sunt pozitive, s-a hotărât să își înregistreze „rețeta” la OSIM.

brevet

În această săptămână, Ion Pârvănescu a primit brevetul mult visat.

Așteaptă sprijin financiar
Bărbatul a primit brevetul de invenție și așteaptă, acum, sprijin financiar, pentru a produce medicamentul la scară largă. Visul său este ca această compoziție să fie produsă la nivel național.

„Este, într-adevăr, o muncă de o viață. Din păcate, partea mea de muncă s-a cam oprit aici. Nu am posibilitate financiară să produc această compoziție la scară largă, așa cum aș vrea. Cu toate astea, voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca acest medicament să ajute cât mai multă lume. Voi lupta pentru asta atât pe lângă firme, cât și pe lângă autorități”, ne spune Ion Pârvănescu.

Compoziția inventată de severinean ajută, printre altele, la bolile de inimă sau în cazul problemelor cu tensiunea arterială.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite