Senatorul Marius Bălu: „Este foarte greu de crezut că o firmă cu zero angajaţi poate să construiască o centrală de 60 de milioane de euro în opt luni şi jumătate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se anunţă o şedinţă furtunoasă mâine la Consiliul Local Drobeta Turnu Severin. Consilierii locali liberali vor cere în plenul şedinţei instituirea unor comisii care să verifice modul cum se derulează contractul privind spaţiile verzi, dar şi procedura de achiziţie privind construirea centralei pe gaz în municipiu.

Taxa privind apa pluvială percepută persoanelor fizice de SECOM SA, operatorul local de servicii apă-canal, ar putea fi eliminată dacă aleşii locali vor vota un proiect de hotărâre al liberalilor. Iniţiativa liberalilor vine pe fondul reclamaţiilor venite din partea severinenilor care s-au plâns de faptul că această taxă este nejustificat de mare şi, în plus, în mai multe oraşe mari ale ţării, ea fost eliminată.

„Motivul pentru care vrem să scutim numai persoanele fizice nu şi cele juridice are două argumente: ne gândim că în primul rând această iniţiativă să aibă o componentă de protecţie socială şi nu dorim să punem în pericol implementarea masterplanului privind reabilitarea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din municipiul Drobeta Turnu Severin”, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul Marius Bălu, copreşedinte PNL Mehedinţi.

Firma lui Hornoiu, luată la puricat

Consilierii locali liberali vor cere mâine în şedinţa CL Turnu Severin şi constituirea unei comisii care să verifice modul cum se derulează contractul pentru întreţinerea spaţiilor verzi în Turnu Severin de către firma lui Alexandru Hornoiu (SC Fruct Prod Com SRL), un apropiat al primarului Constantin Gherghe, având în vedere numeroase sesizări privind gestionarea ineficientă a întreţinerii spaţiilor verzi din Drobeta Turnu Severin.

Cine va construi centrala pe gaz

Un punct fierbinte pe ordinea de zi a şedinţei de mâine îl constituie un proiect de hotărâre privind concesionarea fără licitaţie publică a suprafeţei de 25.083 mp pe Aleea Constructorilor către firma  Alfa Ground Solutions, care urmează să construiască la Drobeta Turnu Severin centrala pe gaze. Şi în acest caz, liberalii cer constituirea unei comisii de control privind procedura de achiziţie publică pentru construcţia centralei pe gaze, având în vedere „lipsa de transparenţă” în care s-a derulat. 

„Toată această lipsă de comunicare şi transparenţă nu poate decât să ridice suspiciuni cu privire la derularea legală a acestui contract. Este foarte greu de crezut că o firmă cu zero angajaţi poate să construiască o centrală de 60 de milioane de euro în opt luni şi jumătate, aşa cum se prevede în caietul de sarcini. Posibila latură penală a acestei proceduri este de competenţa altor organe, pe mine mă interesează faptul că se creează premisele ca iarna viitoare Severinul să rămână din nou fără căldură”, a mai spus senatorul Marius Bălu.

În cadrul aceleaşi conferinţe de presă, viceprimarul liberal Daniel Cîrjan a vorbit despre problema celor 25 de asociaţii de proprietari din Turnu Severin care în acest moment nu beneficiază de apă caldă pe motiv că au acumulat datorii mari către RAAN. În opinia vicelui Cîrjan este vorba la mijloc de o măsură ilegală întrucât acum furnizarea de apă caldă şi căldură se face de către o altă entitate, în baza unui alt contract ori în aceste condiţii nu poţi să condiţionezi livrarea agentului termic în baza unor datorii la o altă societate.
 


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite