FOTO/Cea mai veche școală din Turnu Severin intră în proces de renovare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construită în anul 1844, școala generală numărul 1 a format generații întregi de elevi. Datorită unui proiect votat în Consiliul Local, clădirea va fi renovată, atât în interior cât și în exterior, iar școala va fi racordată la rețeaua de termoficare.

Școala generală numărul 1, sau „Dimitrie Grecescu” este prima instituție de învățământ din Drobeta Turnu Severin. A dat generații întregi de elevi, a fost cantină pentru săraci și a trecut prin două bombardamente, în timpul conflagrațiilor mondiale.

image

Acum, după zeci de ani în care a funcționat cu improvizații, clădirea intră în renovare completă.

De mult se caută soluții pentru reabilitarea școlii noastre. Proiectul s-a făcut cu sprijinul primăriei și a inspectoratului școlar și era mare nevoie de el. Atât exteriorul cât și interiorul vor fi restaurate, iar clădirea în care funcționăm va fi legată la rețeaua de termoficare a orașului”, ne-a spus George Dudașu, consilierul educatic al școlii.



Burlane de scurgere, furate pentru fier vechi
În momentul de față școala se află într-un stadiu avansat de degradare. Ferestrele se închid doar cu improvizații, tocăria și tavanul sunt deteriorate, iar unul din corpurile școlii a fost retrocedat bisericii catolice din oraș.

image
image

În plus, burlanele de scurgere au fost furate pentru fier vechi, astfel că, atunci când plouă, toată apa se scurge în curtea școlii. 

image

„Va fi reparat acoperișul, se va schimba tocăria veche de zeci de ani, clădirea va fi extinsă cu un nou corp cu patru săli de clasă, se va achiziționa mobilier și se va asfalta curtea școlii. În plus, noi funcționăm acum cu termocentrală proprie, care consumă enorm, având în vedere mărimea sălilor de clasă. De acum, însă, vom fi și noi legați la rețeaua de termoficare”, explică George Dudașu.

Municipalitatea a aprobat în ultima ședință de consiliu local suma de 50.000 de lei pentru începerea lucrărilor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe turnu-severin@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Drobeta Turnu Severin, click pe poza de mai jos:

cap ziar ads
Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite