În această săptămână sunt vacante 25 de locuri de muncă. Află şi cum şi-au găsit un loc de muncă 238 de persoane, în luna ianuarie
0
În urma serviciilor oferite de salariaţii AJOFM Mehedinţi, în luna ianuarie 2012 s-au încadrat în muncă un numar de 238 persoane
Locurile de muncă vacante pentru această săptămână sunt puţine. Se caută cinci confecţioneri îmbrăcăminte, cinci instalatori, cinci ospătari şi cinci muncitori necalificaţi. Mai sunt disponibile patru locuri de bucătar şi unul de spălător vehicule.
În luna ianuarie 2012 au reuşit să fie au încadrate în muncă ( sau au primit certificate de producător agricol în uma absolvirii cursurilor de formare profesională ) prin intermediul serviciilor oferite de salariaţii AJOFM Mehedinţi un număr de 238 persoane dintre acestea 106 sunt femei.
159 de şomeri şi-au găsit un loc de muncă prin activitatea de mediere a muncii, 33 de şomeri s-au angajat după absolvirea cursurilor de formare profesională . Prin acordarea de alocaţii pentru şomerii care se încadrează înainte de expirarea somajului au fost angajaţi 17 şomeri .
Alţi 20 de şomeri indemnizaţi au fost încadraţi în muncă la distanţe mai mari de 50 km de localitatea de domiciliu sau şi-au schimbat domiciliul, beneficiind de prime de încadrare sau de instalare, iar nouă absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ au fost angajaţi, beneficiind de prime de încadrare în muncă.