S-a încheiat Festivalul Medieval al Cetăţii Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul mai mare de artişti invitaţi din România, Bulgaria şi nu în ultimul rând, Serbia, calitatea spectacolelor oferite publicului au făcut din cea de-a II-a ediţie al Festivalului Medieval cea mai reuşită manifestare de acest  gen de până acum din Cetatea Severinului.

Pe parcursul celor trei zile de festival, publicul a asistat la veritabile întreceri cavalereşti, competiţii de tip full-contact, teatru în aer liber, muzică medievală, ateliere de fierărie, încălţăminte, curelărie, crestături în lemn, ţesut la război, crotorie şi broderie, fabricare de zale, ateliere interactive, expoziţii de arme şi armuri.  Vizitatorii au avut ocazia să înveţe chiar în curtea cetăţii dansuri medievale, să discute cu şoimarii despre dresura lor şi istoria folosirii păsărilor la vânătoare şi să participe la demonstraţii de zbor.

De asemenea au avut loc activităţi interactive pentru copii, demonstraţii de mânuire a armelor, demonstraţii de tir cu arcul, jocuri distractive pentru copii şi adulţi.

Caii de la Clubul de Echitaţie Transilvania au ţinut cu sufletul la gură pe vizitatori prin dovezile de măiestrie rar văzute în spaţii publice. Spectacolele cu foc ce au putut fi urmărite şi în zilele de vineri şi sâmbătă, parada cu făclii de vineri seară au constituit toate spectacole rar văzute, la fel şi cele organizate în diverse locuri din Cetatea Medievală.

Au participat anul acesta la eveniment sute de artişti România şi străinătate, Vereni (Sofia, Bulgaria), Deus Vult (Oradea), Şoiman Art (Deva), Cavalerii Cetăţilor Bârsei (Braşov), Beli Orlovi (Belgrad, Serbia), Compania Draco Nigrus (Cluj), Compania Ursului Brun (Bucureşti), Order of the Phoenix (Cluj).

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite