Razie de amploare în judeţ. Poliţiştii au dat amenzi de aproape 90.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 150 de poliţişti au participat la acţiune
Peste 150 de poliţişti au participat la acţiune

La acest sfârşit de săptămână, IPJ Mehedinţi a organizat o serie de acţiuni, care au vizat prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi la care au participat peste 150 de poliţişti din structurile de investigare a criminalităţii economice, judiciar, rutieră şi ordine publică.

În cadrul acţiunilor au fost aplicate 234 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 88.074 lei, 156 din acestea fiind aplicate la regimul rutier, au fost reţinute în vederea suspendării 5 permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Totodată, poliţiştii au costatat 11 infracţiuni şi au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de 6.755 lei.

Pe timpul desfăşurării raziei a fost depistat un bărbat de 26 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, care conducea pe str. Calea Craiovei din municipiu, o autoutilitară cu care transporta cantitatea 1.000 kg grâu fără documente legale de provenienţă.

În plasa poliţiştilor a căzut şi un tânăr de 25 de ani, din comuna Balta, în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 2,5 m.c. lemn de foc, din specia fag, fără a poseda documente de provenienţă.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite