Procesiune de Bobotează pe malul Dunării la Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Episcopul Severinului si Strehaiei FOTO Corina Macavei
Episcopul Severinului si Strehaiei FOTO Corina Macavei

După ce au participat în comuniune la Sfânta Liturghie, preoţii şi credincioşii de la toate lăcaşurile de cult din Drobeta Turnu Severin au plecat în procesiune solemnă spre portul dunărean pentru a lua parte la slujba sfinţirii Aghiasmei Mari.

În drumul lor, grupurile organizate de credincioşi s-au întâlnit cu mulţimea de suflete care a pornit de la Catedrala Episcopală, în frunte cu Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În cadrul procesiunii a fost purtată Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Icoana Botezului Domnului şi steaguri înalte cu diferite scene biblice. Credincioşii au înălţat rugăciune Domnului şi au cântat împreună cu feţele bisericeşti troparul sărbătorii.

În port, slujba sfinţirii Aghiasmei Mari a fost săvârşită într-un loc special amenajat pe pontonul Carol I de către Părintele Episcop Nicodim, după care ierarhul a binecuvântat apele fluviului.

Deşi la primele ore ale dimineţii Severinul a fost acoperit de o ceaţă densă, în timpul slujbei a răsărit soarele, care a acoperit cu căldura sa, neobişnuită pentru o zi de Bobotează, întreaga mulţime de credincioşi adunată în Port.

În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul Eparhiei a îndemnat fiii cetăţii la urmarea lui Hristos în faptă şi cuvânt, spre a se învrednici de vederea cea duhovnicească asemenea celor din vechime, prezenţi la Epifania iordanică. Gândul Arhipăstorului s-a îndreptat către toţi cei de faţă, cerând pentru aceştia de la Dumnezeu împlinirea cererilor celor de folos, sănătate şi viaţă îndelungată. În încheierea cuvântului, Preasfinţitul Nicodim a mulţumit credincioşilor pentru prezenţa în număr mare şi autorităţilor locale pentru implicarea în organizarea procesiunii, ce a avut ca efect desfăşurarea ceremoniei religioase într-o atmosferă de adâncă rugăciune. 

Răspunsurile au fost date de grupul psaltic al Catedralei episcopale din municipiu.

Un tânăr s-a aruncat în Dunăre pentru a recupera din apele fluviului crucea de flori aruncată de episcop. Curajosul severinean este convins că în felul acesta va avea parte de un an bun şi de multă sănătate.

După slujbă, creştinii au luat aghiasmă în recipiente speciale pentru a o păstra în casă şi a bea din ea în zile de post şi ajunare sau la sărbători mari. 

Aghiasma mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând la fel de proaspătă, de curată şi de bună la gust ca atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă din vechime Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite