Pompierii recrutează voluntari în cadrul proiectului “Salvator din pasiune”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înscrierile au loc până în data de 17 martie
Înscrierile au loc până în data de 17 martie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Drobeta” al judeţului Mehedinţi relansează comunităţii provocarea de a deveni voluntar în cadrul proiectului “Salvator din pasiune”.

Proiectul ”Salvator din pasiune” a fost lansat la nivel naţional de IGSU  începand cu luna mai a anului 2016, a continuat în anul 2017, iar anul acesta, la nivelul judeţului Mehedinţi,  se va derula în perioada 20 februarie – 31 martie a.c., interval de timp structurat în trei etape.

Prima etapă, cea de recrutare şi înscriere a candidaţilor se va desfăşura în perioada 20.02 - 17.03.2018, cea de a doua etapă de analizare a dosarelor va avea loc în perioada 18.03 – 24.03.2018, urmând ca, în perioada  25.03 – 31.03.2018 să se încheie contractele de voluntariat.

“Reluăm, astfel, demersul de a găsi în rândul dumneavoastră, acele persoane care îşi doresc să se implice benevol, fără remuneraţie, în domeniul situaţiilor de urgenţă, Pentru a ne fi alături trebuie să aveţi vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fiţi apţi din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă”, spune Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

Activităţile derulate alături de efectivele de pompieri vor consta în participarea la misiunile de intervenţie, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv, în funcţie de competenţele dobândite după parcurgerea programelor de pregătire.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă” şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute la numărul de telefon 0252311212 sau accesând site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi–www.isumehedinti.ro.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite