Peste 7.700 de persoane n-ar fi trebuit incluse pe listele electorale de la referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 7.700 de persoane din judeţul Mehedinţi nu ar fi trebuit incluse pe listele electorale de la referendum, potrivit actualizării datelor de către primării, majoritatea fiind persoane cu acte de identitate expirate.

Prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a declarat, luni, că 7.714 persoane cu drept de vot din judeţ nu ar fi trebuit să se găsească pe listele electorale de la referendum. Un număr de 469 dintre acestea sunt persoane decedate, care figurau însă în 10 iulie pe listele electorale permanenete.

El a preizat că 4.642 de persoane se aflau pe listele permanente, deşi aveau actele de identitate expirate, 877 de persoane şi-au schimbat domiciliul, dar au rămas pe liste şi la vechiul domiciliu, în timp ce 1.685 de persoane au reşedinţa în străinătate.

Ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe, a declarat, duminică, referitor la actualizarea listelor electorale, că s-au primit toate datele din teritoriu şi că acestea sunt de natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională (CC) în legătură cu referendumul din 29 iulie.

Tot duminică, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a afirmat datele sunt în curs de centralizare şi că nu îşi permite să facă aprecieri privind decizia pe care ar urma să o ia Curtea Constituţională în legătură cu referendumul.

Curtea Constituţională a admis, în 14 august, solicitarea formulată de preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare a termenului şedinţei CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică şi impactul asupra economiei.

Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite