Noi descoperiri arheologice în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
amfitreatrul roman de la drobeta FOTO Alexandra Georgescu

Noi situri arheologice au fost descoperite în judeţul Mehedinţi în ultimii anii, cum ar fi aşezarea romană de la Ergheviţa ori aşezarea preistorică de la Ilovăţ, aşezarea romană de la Bistriţa.

În judeţul Mehedinţi sunt înscrise, potrivit Repertoriului Arheologic Naţional (RAN), un număr de 131 de situri arheologice. O parte din acestea au fost clasate şi se află cuprinse în lista monumentelor istorice.

Potrivit Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mehedinţi, cercetările arheologice în judeţul Mehedinţi au crescut în ultimii trei ani. Datele statistice arată că în 2017, s-au efectuat 25 de cercetări arheologice, în 2018 – 39 şi în 2019 – 60. Cercetări sistematice se fac la amfiteatrul roman Drobeta, descoperit din întâmplare, în 2010, când se făceau excavări în curtea Muzeului Regiunii Porţilor de Fier din Severin pentru construirea unui centru multifuncţional, şi la situl mezolitic de la Schela Cladovei.

Ultimele cercetări arheologice arată că la Ilovăţ există o aşezare preistorică, iar la Ergheviţa o aşezare romană (sec. II –IV). Situl arheologic se află în partea de est a satului Ergheviţa, pe coama Dealului Poroina, în punctul ”La lilieci”, situate la circa 1 km vest de vatra satului şi circa 300 m sud între DN6. Specialiştii de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mehedinţi precizează că în cusrul diagnosticului de teren efectuat în luna mai a anului 2018 au fost executate prospecţii georadar, pentru delimitarea perimetrului acestui sit. De la suprafaţa solului au fost recuperate câteva fragmente ceramice de factură romană.

Alte evaluări în teren au fost făcute la Şimian, acolo unde în anul 1989 au fost identificate de către un locanic două vase ceramice întregi, pe care le-a predat Muzeului din Drobeta Turnu Severin. Ca urmare a acestui fapt, un arheolog din cadrul muzeului s-a deplasat la faţa locului, constatândm în malul prăbuşit al Dunării, urmele unui complex de locuit, cu o lungime de 7,80 m, groapa acestuia având o adâncime de circa 1 m. În cadrul diagnosticului efectuat în luna mai 2018 a fost întreprinsă o cercetare de suprafaţă a unui perimetru situat pe terasa înaltă a Dunării, în zona km fluvial 924+500 – 925, în urma căreia au fost identificate şi materiale ceramice de factură romană.

Situl arheologic de la Ştefan Odobleja a fost reperat, precizează Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mehedinţi, în urma efectuării unui diagnostic arheologic în 2018 pentru proiectul construire reţea subterană interurbană de fibră optică pentru servicii de comunicaţii electronice, tronsonul Şimian-Butoieşti.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite