Administratorul judiciar de la Hidroelectrica anunţă disponibilizări în rândul personalului tesa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administratorul judiciar de la Hidroelectrica, Remus Borza, anunţă disponibilizări în rândul personalului tesa de la Hidroelectrica. Acesta spune că schema de personal a crescut în ultimii ani nejustificat de mult.

Remus Borza spune că în această perioadă are loc o evaluare a tuturor sucursalelor Hidroelectrica şi că până la sfârşitul lunii octombrie se vor schiţa noile organigrame de personal.

Salariaţii din Hidroelectrica au cele mai bune salarii. Cheltuiala medie pe salariat suportată de angajator este de 1643 de euro pe lună. În intervalul acesta, 20 iunie până în prezent nu am disponibilizat niciun om, nu am redus şi nu am înlăturat niciun spor, nicio indemnizaţie, nicio pomană într-un cuvânt. În continuare, ponderea contravalorii muncii prestate reprezintă doar 41 la sută şi 59 la sută din total venituri salariale reprezintă acele 70 de sporuri, bonificaţii, indemnizaţii, prime jubiliare. Sigur suntem într-un proces de evaluare care a început acum o lună de zile şi o vom finaliza la sfârşitul lunii octombrie, după ce vom vizita fiecare sucursală şi stăm de vorbă cu toţi responsabilii, cu toţi şefii de serviciu, cu toţi directorii. Încercăm o evaluare pe criterii obiective, pe criterii oneste pentru că nu neapărat numărul mă deranjază, că Hidroelectrica are la momentul acesta 5239, iar Hidroserv-urile au 2543 de salariaţi. La fel de bine în Hidroelectrica pot să muncească 6000 de oameni, problema este una simplă: ca fiecare om să-şi câştige salariul pe care i-l plăteşte Hidroelectrica, ca fiecare om să aducă plus valoare companiei. Ori aici avem anumite rezerve", a declarat sâmbătă la Drobeta Turnu Severin, administratorul judiciar, Remus Borza.

Acesta a mai spus că ponderea personalului tesa în rândul angajaţilor de la Hidroelectrica reprezintă 39 la sută.

"În ultimii ani schema de personal, în special pe palierul tesa s-a supradimensionat. Aşa se face că astăzi ponderea personalului tesa înseamnă 39 la sută din total număr de salariaţi. Probabil până la sfârşitul lunii se vor da noile organigrame atât la nivel de sucursale cât şi la nivelul executivului prin care încercăm să restrângem numărul de posturi pe partea de tesa penru că este inacceptabil pentru Hidroelectrica să aibă în structura de personal pe statul de funcţii 184 de economişti câtă vreme anul trecut ei au cosmetizat rezultatele financiar-contabile, au omis la cât de mulţi sunt şi se bat fiecare pe bătături, să înregistreze o sumă de 138 de milioane de lei, reprezentând cheltuiala cu amortizarea mijloacelor fixe în perioada octombrie -decembrie 2011", a mai declarat Remus Borza.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite