Administratorul judiciar al Hidroelectrica: “Statul este probabil băiatul cel mai deştept dintre băieţii deştepţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Borza, administratorul judiciar de la Hidroelectrica, prezent la barajul Porţile de Fier I
Remus Borza, administratorul judiciar de la Hidroelectrica, prezent la barajul Porţile de Fier I

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, avocatul Remus Borza, a declarat sâmbătă la Drobeta Turnu Severin că în situaţia în care Curtea de Apel Bucureşti va admite săptămâna viitoare recursurile formulate de "băieţii deştepţi" din energie, Hidroelectrica va intra în faliment.

În situaţia în care Curtea de Apel Bucureşti va admite recursurile "băieţilor deştepţi", hotărârea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica va fi anulată, ceea ce echivalează cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, deci a reactivării contractelor încheiate cu cei zece traderi, a menţionat administratorul judiciar.

"Nu vreau să se interpreteze că aş face anumite presiuni pe instanţă. În probabilitatea în care săptămâna viitoare s-ar admite recursul promovat de băieţii deştepţi şi de Sindicatul de la Hidroelectrica societatea va fi pusă într-o reală dificultate pentru că efectul imediat al admiterii recursului ar fi reactivarea acestor contracte păguboase cu băieţii deştepţi, care au dat un tun de peste 1 miliard de euro în perioda 2006-2012. Ei au contracte până la data de 31 decembrie 2018 pentru că unii au avut grijă să le prelungească încă din 2009 şi miza este enormă pentru ei. Ei ar câştiga sau ar pierde încă un miliard de euro. Ce înseamnă asta? Înseamnă repunerea părţilor în situaţia anterioară, înseamnă că Hidroelectrica nu a fost nicio zi în insolvenţă şi înseamnă să dăm timpul înapoi la 20 iunie şi să constatăm că Hidroelectrica are obligaţii contractuale 19,8 milioane de megawaţi sau 19,8 terawaţi. Şi asta în condiţiile în care producţia pe 2012 este de doar 12 terawaţi. Asta înseamnă că Hidroelectrica va fi nevoită, ca şi anul trecut, să cumpere, să achiziţioneze deficitul de producţie de 8 terawaţi la preţul pieţii, care înseamnă astăzi din păcate 300 de lei şi 400 de lei pe piaţă de echilibrare şi să revândă în contracte băieţilor deştepţi cu 130 de lei sau chiar mai puţin 103 lei pentru Elsid şi Electrocarbon, al 114 pentru Alro Slatina, la 130 de lei pentru cele două Alpik-uri. Sau şi mai rău să revândă, cumpărând cu 300-400 de lei pe piaţa reglementată, la 71 de lei, unde Ministerul Economiei, cât este el de minister, nu a putut să facă nimic în relaţia cu reglementatorul, care este într-o stare de ilegalitate flagrantă pentru că este autoritatea chemată să respecte şi să aplice legea. Şi el este primul care încalcă legea", a declarat Remus Borza.

În opinia acestuia, statul român este "cel mai deştept băiat dintre cei băieţii deştepţi" din energie.  "Există un articol care obligă ANR să recunoască fiecărui producător, preţul de cost şi un profit rezonabil. Ori câtă vreme preţul de cost pe megawatul produs de Hidroelectrica este de 125 de lei nu poţi să vii tu Autoritatea statului să-mi dai doar 70 de lei. Dar iată câte anomalii se întâmplă cu girul statului, care este probabil băiatul cel mai deştept dintre băieţii deştepţi", a mai spus administratorul judiciar de la Hidroelectrica.

Cât priveşte poziţia sindicaliştilor în acest proces, Remus Borza crede că aceasta este vădit părtinitoare, având în vedere că rudele unor sindicaliştii au lucrat la firmele băieţilor deştepţi.  "M-a contrariat şi pe mine poziţia procesuală a sindicaliştilor, care în loc să apere interesele sindicatului, ale salariaţilor şi ale Hidroelectricii sunt cât se poate de manifeşti în aceeaşi barcă cu băieţii deştepţi. Merg umăr la umăr cu aceeaşi avocaţi, cu aceeaşi acţiuni. Câtă vreme unele soţii sau copii ai liderilor de sindicat până la momentu denunţării contractelor au lucrat la firmele băieţilor deştepţi, probabil se explică acest lucru", a declarat avocatul Borza.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite