Zeci de poliţişti locali sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta Stângă, administratorul firmei BUMERANG 2002
Nicoleta Stângă, administratorul firmei BUMERANG 2002

Mai mulţi poliţiştii locali de la Poliţia Locală Drobeta Turnu Severin sunt cercetaţi de colegii de la IPJ Mehedinţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Poliţiştii locali au dat astăzi cu subsemnatul în faţa ofiţerilor de poliţie de la IPJ Mehedinţi, care se ocupă de acest caz. Cercetările au început, după ce patronul unei firmei de pariuri şi jocuri de noroc din Drobeta Turnu Severin a depus plângere penală împotriva acestora. „Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz contra intereselor persoanei, în urma plângerii depuse de o societate comercială, care deţine mai multe săli de jocuri electronice de noroc pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. Întrucât dosarul este în faza actelor premergătoare, mai multe detalii vă vom furniza la finalizarea anchetei penale", ne-a precizat Lavinia Pescaru de la Biroul de Presă al IPJ Mehedinţi. Şi adjunctul Poliţiei Locale, Gheorghe Sfinţescu, confirmă faptul că împotriva Poliţiei Locale există o plângere penală şi că cercetările sunt efectuate de IPJ Mehedinţi. Nicoleta Stângă, administratorul firmei de pariuri Bumerang 2002, a depus plângere după ce societatea pe care o conduce a fost amendată în patru zile (20 iunie, 24 iunie, 27 iunie şi 9 iulie) de 52 de ori de Poliţia Locală Drobeta Turnu Severin pentru că nu ar avea afişat orarul de funcţionare. Valoarea amenzilor aplicate de poliţiştii locali este de 39.200 de lei.  

Administratorul firmei Bumerang 2002 a constestat în instanţă toate cele 52 de procese-verbale de sancţionare şi este convinsă că va avea câştig de cauză. De luni, 10 septembrie, vor începe procesele la Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi rămâne de văzut ce vor declara poliţiştii locali atunci când vor fi luaţi la întrebări de judecători. „Am primit de la Judecătorie citaţie pentru cele 52 de procese la care am făcut plângeri contravenţionale. Pe 10 septembrie va fi primul proces. Astăzi am dat declaraţie pentru plângerea depusă la prefect şi am primit altă adresă de la primăria Turnu Severin în care îmi solicită depunerea documentaţiei pentru orarul de funcţionare. Deci insistă mereu cu această prostie şi spun în adresă că se vor aplica din nou sancţiuni".  Interesant este faptul că Primăria nu a aşteptat decizia magistraţilor în acest caz şi „stăruie în prostie". În adresa din 24 august 2088 şi semnată de primarul Constantin Gherghe se specifică clar că „având în vedere că nici până la această dată nu aţi dat curs adresei noastre cu nr. 16492 din 18.07.2012 privind depunerea tuturor documentelor necesare obţinerii orarului de funcţionare, vă comunicăm că în termen de 5 zile de la primirea prezentei, să vă conformaţi prevederilor Regulamentului aprobat prin HCL nr. 104. 28.06.2010, în caz contrar, s evor lua măsurile stabilite de lege". 

În opinia Nicoletei Stângă, la mijloc este vorba de un abuz grav din partea poliţiei locale, instituţie aflată în subordinea Primăriei Drobeta Turnu Severin. „Este un abuz destul de grav deoarece fiecare poliţist local a dat chiar şi patru amenzi, adică procesele-verbale de sancţionare sunt eliberate unul după altul, adică 20, 24, 27 şi 9 iulie. În timpul acesta, poliţiştii locali nu au avut altă treabă decât să sancţioneze societatea noastră, în rest nu s-a mai întâmplat nimic altceva în oraş", a mai spus Nicoleta Stîngă. Cum s-a ajuns totuşi ca această firmă să constituie prioritatea nr. 1 a Poliţiei Locale, care a consumat zeci de litri de carburant pentru a ajunge timp de patru zile la cele 13 puncte de lucru?  Nicoleta Stîngă spune că în spatele acestor amenzi se află primarul Severinului, Constantin Gherghe: „Totul ni se trage de la domnul primar fiindcă în campania electorală am fost sunaţi de domnul Iordache Remus  (n.r. şeful serviciului comercial din cadrul primăriei Drobeta Turnu Severin) să lipim afişe cu domnul Gherghe pe geamurile punctelor de lucru, iar noi am refuzat. Mai mult, un fin de-al nostru, Marius Basica, l-a dat în judecată pe domnul primar pentru incompatibilitate. Am discutat telefonic cu şeful Poliţiei Locale şi cu poliţiştii locali, au spus că sunt trimişi, că nu au ce să facă, că sunt prea mici, că au fost ameninţaţi cu desfacerea contractului de muncă".

Pe data de 21 iunie 2012, Marius Basica, din Drobeta Turnu Severin, a devenit petent în dosarul 5811/101/2012 în care a cerut Tribunalului Judeţean Mehedinţi invalidarea madantului de primar a lui Constantin Gherghe pe motiv de incompatibilitate. Tribunalul a invocat excepţia necompetenţei materiale şi a trimis dosarul la Judecătoria Severin. Între cele două instanţe a intervenit un conflict de competenţe care a fost trimis spre soluţionare Curţii de Apel Craiova.  Avocaţii lui Marius Basica au plecat de la ideea interdicţiei dispuse de ANI în dosarul de incompatibilitate al primarului, interdicţie care operează pe termen de 3 ani, între 21 iulie 2009 şi 21 iulie 2012.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite