Cadrele didactice de la Colegiul Tehnic de Transporturi Auto sunt hotărâte să intre în grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
profesorii s-au adresat şi ministrului Educaţiei
profesorii s-au adresat şi ministrului Educaţiei

Profesorii de la Colegiul Tehnic de Transporturi Auto din Drobeta Turnu Severin continuă protestul, după ce la conducerea unităţii şcolare a fost numit politic în funcţia de director adjunct foul primarului PSD din Oprişor, profesorul de educaţie fizică Bogdan Alexandru.

Cadrele didactice au transmis un memoriu şi ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, iar în situaţia în care Inspectoratul Şcolar Mehedinţi nu va revoca ordinul de numire al lui Bogdan Alexandru, acestea sunt hotărâte să intre în grevă.

Într-un comunicat transmis redacţiei Adevărul Mehedinţi, profesorii îi adresează inspectorului şcolar general Marian Şuţă de la IŞJ Mehedinţi mai multe întrebări:

"Conform Art 257. Alin. 1  din Legea nr 1/2011, publicată  în MO Partea I, nr.18.01.2011, directorul/ directorul adjunct trebuie să facă parte din corpul naţional al experţilor în management  educaţional. Cum a putut fi numit domnul prof. Alexandru Bogdan, având în vedere că nu face parte din registru?

 Cum consideraţi dumneavoastră că va contribui dumnealui  la ridicarea prestigiului şcolii şi, implicit la creşterea procentului de promovabilitate la examenul de bacalaureat nefiind cadru didactic titular al şcolii nici în prezent şi nici în viitor ?

 Referitor la afirmaţia dumneavoastră în ceea ce priveşte prestigiul şcolii în legătură cu examenul de bacalaureat, vă întrebăm de ce la celelalte unităţi şcolare unde s-au înregistrat aceleaşi rezultate de ce nu aţi adus o echipă managerială din exterior?

 De asemenea vă aducem la cunoştinţă că domnul profesor nu are ore la noi în şcoală, pentru că la şcoala noastră nu există ore de educaţie fizică nici pentru titularul şcolii care este nevoit să-şi întregească norma cu ore din pachetul din cadrul programului "Şcoala după şcoală". Dupa cum ştiţi, conform legii, aceste ore se pot da  numai la titularul şcolii, prin hotărârea CA. Deci, având în vedere cele spuse mai sus, ce ore va avea domnul Alexandru Bogdan la noi la şcoală?

 Necunoscându-l pe domnul profesor de pregătire sportivă, am dori să ne prezinte portofoliul personal din care să reiese meritele pentru care a fost numit în această funcţie şi cum poate ajuta şcoala noastră?

 Vă  aducem la cunoştiinţă că elevii noştri, îndrumaţi de  cadrele didactice ale acestei şcoli, au obţinut rezultate remarcabile la concursurile şi olimpiadele şcolare tehnice, începând de la menţiuni până la premiul I pe ţară, singurul premiu I obţinut de judetul Mehedinţi în anul respectiv. De asemenea, ne mândrim cu un rezultat la nivel internaţional, pe disciplinele de specialitate (elevul Canciu).

 Referitor la rezultatele slabe la examenul de bacalaureat, şcoala noastră nu este singura din judeţ cu asemenea rezultate. Sunt şi alte unităţi şcolare cu rezultate slabe la bacalaureat, la care conducerea nu a fost schimbată, sau a fost schimbată cu profesori titulari din şcoala respectivă. Menţionăm că de trei ani de zile, de când examenul de bacalaureat a devenit concurs, s-au înregistrat rezultate slabe la toate liceele tehnologice din ţară, motiv pentru care, în prezent s-a luat hotărârea susţinerii unui bacalaureat diferenţiat"

Profesorii au semnat marţi o petiţie prin care cer Inspectoratului Şcolar Mehedinţi să numească în funcţia de director adjunct un profesor titular al şcolii. Petiţia a fost semnată de 43 de cadre didactice dintr-un total de 54 de profesori.

Şeful Inspectoratului Şcolar Mehedinţi, Marian Şuţă, a declarat marţi că înţelege nemulţumirea cadrelor didactice, dar că nu este pentru prima dată când posturile de director sunt ocupate de profesori din altă unitate şcolară.

„Este dreptul dumnealor să aibă o opinie vizavi de numirea într-o funcţie de conducere a unităţii şcolare. A fost mai întâi o decizie de încetare a deciziei a domnului director adjunct Mihăiţă Mijaiche. Pentru funcţia de director adjunct şi-a dat acordul domnul Bogdan şi acest acord a fost supus în Consiliul de Administraţie şi a fost numit domnul Bogdan. Îi înţeleg pentru această nemulţimire vizavi de faptul că este din altă unitate. Cred că puteau să fie şi din unitatea şcolară numiţi directori. Adevărul este că în ultimul timp rezultatele la BAC şi imaginea unităţii şcolare în ansamblu a avut de suferit. Nu ştiu dacă domnul director adjunct va avea sau nu o contribuţie în redresarea acestei situaţii, dar asta este", a spus inspectorul şcolar general Marian Şuţă.

La capitolul "lucruri pozitive" şi care nu au fost luate în calcul de conducerea inspectoratului şcolar, cadrele didactice de la Liceul Auto spun că ar putea fi menţionate:  "achiziţionarea a două autocamioane, racordarea unităţii şcolare la reţeaua  locală de termoficare, reţeaua procesului instructiv - educativ în condiţii optime, fără reclamaţii şi incidente între elevi, obţinerea de autorizări ARACIP - pentru 8 specializări şi acreditări ARACIP- pentru 3 specializări , pentru diferite specializări, astfel încât, la începutul anului şcolar 2012-2013 ISJ Mehedinţi a putut asigura locuri de muncă pentru suplinitori (în detrimentul cadrelor didactice titulare), implicarea unităţii şcolare în mai multe proiecte POSDRU".

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite