Peste 90 de persoane dispărute și urmărite, depistate de poliţişti, în primele 8 luni ale anului 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
o parte din cei dispăruţi se sustrăgeau executării pedepsei
o parte din cei dispăruţi se sustrăgeau executării pedepsei

În primele 8 luni ale anului 2012, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale  din cadrul IPJ Mehedinţi au depistat 35 de persoane dispărute, din care 25 minori. Totodată, polițiștii au depistat 58 de persoane urmărite pentru comiterea de infracţiuni.

Poliţiştii mehedințeni au depistat, în perioada ianuarie - august a.c., în urma activităţilor investigative şi de căutare desfăşurate sub coordonarea comenzii inspectoratului, 35 de persoane dispărute ( din care 25 minori) şi 58 de urmăriţi naţional și internațional pentru sustragere de la măsura arestării preventive ori a executării pedepsei închisorii, dintre aceștia 30 având mandate de executare a pedepsei cu închisoarea și 28 mandate europene de arestare.

"În perioada de referință, urmare colaborării cu autorităţile străine, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol şi Biroul SIRENE, s-a reuşit localizarea şi arestarea pe teritoriul altor state a 15  persoane urmărite de autorităţile române", a precizat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Minorii depistaţi au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite