Un bărbat din Cujmir era căutat de autorităţile austrice pentru comiterea unor furturi de peste 80.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
poliţiştii l-au identificat pe bărbatul căutat de poliţia austriacă
poliţiştii l-au identificat pe bărbatul căutat de poliţia austriacă

Pe numele unui tânăr din comuna mehedinţeană Cujmir era emis un mandat de european de arestare.

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, Biroul Urmăriri din cadrul IPJ Mehedinţi l-au depistat pe C. Victor, de 28 de ani, din comuna Cujmir, județul Mehedinți, împotriva căruia autoritățile judiciare austriece au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracțiunii de furt cu pătrundere prin efracție, conform Codului Penal austriac.

Potrivit poliţiei austriece, în noaptea de 14 noiembrie 2011, acesta împreună cu alte persoane, au pătruns în numeroase hale de construcție, de unde au sustras bani, unelte, bunuri, motorină și alte produse, precum și un camion, prejudiciul total fiind în valoare de 80.290 euro.

Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea sa pe bază de ordonanță pentru 24 ore, urmând a fi efectuate demersurile de extrădare de către Curtea de Apel Craiova.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite