GALERIE FOTO Connect-R nu este deloc deranjat de faptul că hit-ul său a născut o serie de parodii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Connect-R a concertat la Drobeta Turnu Severin
Connect-R a concertat la Drobeta Turnu Severin

Dimpotrivă, artistul, care duminică seară a susţinut un concert la Drobeta Turnu Severin, spune că este onorat că melodia sa a născut atâtea parodii.

 "Nu poate decât să mă onoreze. Atunci când un produs atinge un target la care nici măcar nu te duceai cu gândul înseamnă că ai reuşit să faci mai mult decât ţi-ai propus. Aşa s-a întâmplat şi în cazul meu, au început să se facă bancuri, să se facă parodii, să se facă cover-uri. Este extraordinar, este mai mult decât mi-am propus şi este onorant, nu mă deranjează absolut nimic, din contră".

 După tentativa de sinucidere a fostului prim-ministru Adrian Năstase a apărut pe piaţă "Eu vara m-omor" (Nu trage Adriane!), iar eşecul tinerilor de la BAC a fost, de asemenea, reflectat în versurile unei altei parodii "Eu BAC-ul nu-l iau/ Și asta nu-mi convine/ Îmi dă impresia că unii/ Are ceva cu mine". "Vara dorm bine-mersi" este titlul unei alte parodii al cărei personaj principal este Crin Antonescu.

imagine din timpul concertului

Connect-R recunoaşte că nicio clipă nu i-a trecut prin cap că „Vara nu dorm" va avea un asemenea succes. Crede că succesul piesei se datorează exclusiv faptului că face totul din dragoste.

  "Se spune că atunci când faci ceva din dragoste nu anticipezi nimic, dragostea nu are un scop finit, dragostea lucrează pur şi simplu. În ultima carte a domnului Dan Puric există o poveste foarte frumoasă, în timpul celui de-al doilea război mondial, armatele germane se retrăgeau învinse, se dăduse o ordonanţă la noi în ţară cum că fiecare ţăran dacă vede câte un neamţ să-l omoare sau să-l predea la primărie pentru ca mai apoi autorităţile să vină să-l aresteze. Şi o bătrânică de la Nehoiu avea o gospodărie amărâtă şi avea o găină care îi dădea în fiecare dimineaţă câte două ouă , dar la un moment dat găsea doar un sigur ou. Nu şi-a dat seama de ce, a doua zi s-a repetat povestea, pe semne că cineva fura un ou. Dar nu era un hoţ autentic pentru că dacă era aşa fura şi găina. Era un hoţ educat şi mai mult ca sigura era un neamţ care se retrăgea prin munţii de la Nehoiu şi mort fiind de foame mai lua de acolo un ou. Şi atunci băbuţa, nu că l-a pârât ca să-l ridice autorităţile, ba mai mult a doua zi de dimineaţă i-a pus şi o sticlă de lapte. Peste o vreme a primit un pachet şi un bilet de mulţumire <<vă mulţumesc din suflet că mi-aţi salvat viaţa>>. Dragostea aşa lucrează, firesc. Noi facem ce facem din dragoste pentru muzică, nu urmărim un scop, dacă ne place nouă şi trece de primul barometru care înseamnă auzul şi sufletul nostru îi dăm drumul. Important este că facem ceea ce ne place", a mai spus artistul la Drobeta Turnu Severin.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite