Alcool etilic găsit de jandarmi asupra unui tânăr din Drobeta Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tânărul nu este la prima faptă de acest gen
tânărul nu este la prima faptă de acest gen

Efective ale Grupării de  Jandarmi Mobile ,,Fraţii Buzeşti" Craiova şi Jandarmeriei Mehedinţi, care acţionau pentru prevenirea producerii faptelor antisociale, au depistat aseară, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, un tânăr care deţinea 159 litri de alcool etilic.

Patrula de jandarmerie a observat un tânăr care staţiona lângă un autoturism, având lângă el mai multe bagaje voluminoase.

„Jandarmii au procedat la verificarea persoanei şi stabilirii identităţii, rezultând că se numeşte L. Grigore, de 19 ani, din Drobeta Turnu Severin. Tânărul nu a putut să prezinte documentele de provenienţă a bunurilor, acesta a declarat jandarmilor că alcoolul provine din Serbia şi urma să îl comercializeze pe raza oraşului Caransebeş, obţinând un profit de 10 lei pentru o sticlă vândută", a declarat Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinţi.  

Din verificările efectuate s-a stabilit că tânărul a mai fost sancţionat contravenţional pentru astfel de fapte. Cantitatea de alcool găsită asupra tânărului a fost ridicată de către jandarmi şi împreună cu actele de constatare încheiate vor fi înaintate autorităţilor competente de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin în vederea continuării cercetărilor.


        

                          

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite