Un BMW furat din Italia, confiscat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele zece luni ale anului 2012, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au confiscat 17 autovehicule furate din Uniunea Europeană, valoarea totală a acestora ridicându-se la valoarea de 171.313 lei.

Un autoturism marca BMW a fost confiscat duminică noapte de poliţiştii de frontieră mehedinţeni din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin, după ce fusese semnalat ca fiind furat din Italia.

„În cadrul unei acţiuni informativ operative pe linia combaterii traficului internaţional de autoturisme furate, în ziua de 11.11.2012, ora 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin l-au oprit pentru control la intrarea în municipiul Drobeta Turnu Severin pe conducătorul unui autoturism  marca BMW despre care aveau date că este semnalat ca fiind furat din Italia", a declarat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

La controlul documentelor autoturismului, conducătorul acestuia S. Daniel, în vârstă de 24 de ani, şi însoţitorul lui V. Florian, în vârstă de 27 de ani, ambii cu domiciliul în localitatea Târgu Jiu, nu au fost în măsură să prezinte poliţiştilor de frontieră  un document sau o procură prin care să ateste că unul dintre ei poate folosi autovehiculul ca proprietar de bună credinţă.

Continuând cercetările şi verificările, oamenii legii au stabilit că autoturismul figurează ca fiind furat din oraşul Bologna, Italia din anul 2012.

În cauză, faţă de S. Daniel şi V. Florian s-a întocmit lucrare penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt.

Autovehiculul în valoare de 5000 de euro a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie înapoiat proprietarului de drept.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite