Doi crescători de animale din Strehaia sunt cercetaţi de poliţie pentru că au declarat în fals că nu au datorii la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi crescători de animale din Strehaia sunt cercetaţi de poliţie, după ce au declarat în fals că nu au restanţe la bugetul de stat atunci când au depus dosarele pentru a primi subvenţie de la APIA.

Polițiștii oraşului Strehaia efectuează cercetări faţă de G. Gheorghe, de 48 ani şi V. Iulian, de 58 ani, ambii din oraşul Strehaia, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi înşelăciune.

„La data de 31.05.2010, respectiv 26.05.2010 au declarat în fals pe propria răspundere sub semnătură, la o instituție  din județul Mehedinţi, că nu au restanţe la bugetul local, şi au obţinut sume de bani de la stat drept prime pentru efectivele de animale ce le deţineau în proprietate", a declarat Lavinia Pescaru de la Biroul de Presă al IPJ Mehedinţi.

De altfel, mai mulţi fermieri din judeţ s-au trezit cu subvenţiile blocate pentru datorii mai vechi către stat. Este vorba despre acei fermieri, care în 2008  nu şi-au achitat toate dările către bugetele locale şi de stat, deşi au declarat pe propria răspundere că sunt cu plăţile la zi. Neregulile au fost descoperite de inspectorii Curţii de Conturi care au verificat, prin sondaj, câteva zeci de dosare depuse la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Mehedinţi.

Cu ocazia unui audit făcut la APIA Mehedinţi, Curtea de Conturi a descoperit o problemă cu vechime din 2008, a micilor fermieri care au depus cereri pentru subvenţia pe bovine şi/sau ovine, declarând pe propria răspundere că nu au restanţe la bugetul local sau la cel de stat. Curtea de Conturi a vrut să se convingă şi a solicitat verificări la Finanţe şi la Taxele locale pe un eşantion de 40 de fermieri, răspunsurile primite de la primării şi Finanţe menţionând datorii existente în cazul a 9 fermieri la data depunerii cererilor pentru subvenţii. Curtea de Conturi a declarat subvenţile plătite pentru 2008 ca plăţi necuvenite pentru cei 9 de fermieri, dispunând aplicarea sancţiunilor prevăzute, respectiv blocarea plăţilor pentru 2009, care nu apucaseră să fie făcute la data controlului, recuperarea banilor plătiţi pentru 2008 şi aplicarea prevederii conform căreia li se sistează dreptul de a primi subvenţii 3 ani de la data declaraţiei, adică până în 2011 inclusiv. APIA a contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi, pe motiv de interpretare prea riguroasă a termenului de datorie la data depunerii cererilor de către fermierii în cauză, apreciind că existenţa unor „datorii curente" pe anul 2008 nu înseamnă „datorii restante".

Practic, în multe dintre aceste cazuri este vorba despre amenzi de circulaţie neachitate sau penalităţi, de care oamenii nici nu ştiau. Când au accesat aceste subvenţii, fiecare fermier a dat o declaraţie pe propria răspundere prin care a declarat, sub sancţionarea Codului Penal, că nu are datorii la stat.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite