Accident chimic la Combinatul de Apă Grea de la Halânga. Pompierii şi-au testat capacitatea de acţiune într-un astfel de caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pompierii au găsit o victimă, prăbuşită pe un drum comunal, pe raza localităţii Răscoleşti
pompierii au găsit o victimă, prăbuşită pe un drum comunal, pe raza localităţii Răscoleşti

Astăzi, sirenele Combinatului de Apă Grea de la Halânga - Romag Prod  au anunţat producerea unui accident chimic pe amplasamentul operatorului economic. A fost de fapt un exerciţiu de testare a concepţiei de acţiune a forţelor implicate în gestionarea evenimentului.

Conform scenariului stabilit de către specialiştii I.S.U. Mehedinţi împreună cu Romag Prod, în instalaţia de depozitare a hidrogenului sulfurat, din cauza slăbirii  unui racord al unei conducte, a avut loc un accident chimic. Emisia hidrogenului sulfurat s-a aprins, declanşând un incendiu şi totodată, s-a produs un nor toxic ce a afectat sectorul învecinat şi zona limitrofă.

„Acţiunile, pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, în vederea  limitării, înlăturării, contracarării factorilor de risc, precum şi a efectelor negative şi a impactului produs de evenimentul excepţional produs, au fost desfăşurate pe amplasamentul sucursalei, de către Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă  al sucursalei ROMAG PROD. Pentru înştiinţarea, alarmarea şi salvarea eventualelor victime din rândul populaţiei, precum şi pentru cercetarea toxicităţii zonei, s-a acţionat cu o formaţie de intervenţie complexă, dotată corespunzător. Forţele profesioniste ale I.S.U. Mehedinţi au intervenit, în vederea limitării şi înlăturării urmărilor accidentului chimic, evacuării şi salvării persoanelor surprinse de norul toxic, neadăpostite în zona de planificare la urgenţă, în afara amplasamentului Romag Prod", a precizat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta".

Avându-se în vedere concepţia tactică stabilită, echipa de cercetare mobilă a I.S.U. Mehedinţi a stabilit concentraţia crescută de hidrogen sulfurat în afara amplasamentului şi a găsit o victimă, prăbuşită pe un drum comunal, pe raza localităţii Răscoleşti. Tot în acea zonă,  a avut loc un accident rutier din cauza pierderii controlului autovehiculului, de către conducătorul acestuia şi intrării în coliziune cu un capăt de pod. Conducătorul autoturismului a fost în stare de inconştienţă, încarcerat în autoturism.

I.S.U. Mehedinţi a intervenit cu 2 autospeciale cu apă şi spumă, 2 ambulanţe SMURD, o autospecială de descarcerare şi un autocamion de intervenţie, pentru căutarea şi evacuarea persoanelor surprinse neadăpostite, descarcerarea conducătorului autoturismului şi salvarea persoanelor intoxicate. De asemenea, echipa de cercetare chimică din cadrul I.S.U. Mehedinţi a desfăşurat, permanent, în zona de planificare la urgenţă, misiuni de cercetare şi verificare a nivelului concentraţiei de H2S în atmosferă, a identificat direcţia de propagare a norului toxic şi a determinat distanţele de protecţie pentru populaţia ce urmează a fi evacuată.

Exerciţiul s-a desfăşurat de către I.S.U. Mehedinţi împreună cu specialiştii ROMAG PROD şi a avut drept scop verificarea concepţiei de acţiune, stabilită prin planul de urgenţă externă în caz de accident chimic. Totodată, prin acest exerciţiu, s-a avut în vedere şi informarea populaţiei asupra măsurilor ce trebuie luate pentru a se proteja. La exerciţiu au participat ISU Mehedinţi, IPJ Mehedinţi, IJJ Mehedinţi, Staţia de Salvare Dr.Tr.Severin, S.G.A. Mehedinţi, Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinţi, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Mehedinţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Izvorul Bârzii şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Malovăţ.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite