Peste 150 ha de vegetaţie uscată şi circa 20 ha cu grâu au fost mistuite într-un incendiu provocat intenţionat în comunele Vrata şi Gârla Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: ARHIVĂ
Foto: ARHIVĂ

Peste 150 hectare de vegetaţie uscată şi circa 20 hectare cultivate cu grâu au fost mistuite de flăcări într-un incendiu izbucnit la graniţa dintre comunele Vrata şi Gârla Mare, în noaptea de joi spre vineri.

Iniţial, pompierii au fost sesizaţi de şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Vrata că pe raza localităţii a izbucnit un incendiu pe o suprafaţă acoperită cu vegetaţie uscată. A fost alertată Staţia Vânju Mare, care s-a deplasat la locul evenimentului cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi 5 subofiţeri. „La sosirea gărzii de intervenţie s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la vegetaţie uscată pe terenuri proprietate privată, pe o suprafaţă de 10 ha  existând pericol de propagare la culturile de grâu. Din cauza vântului puternic incendiul s-a propagat la circa 3 ha culturi de grâu din imediata vecinătate. La locul incendiului s-au deplasat alte 2 echipaje cu autospeciale cu apă şi spumă de la Staţia de pompieri Vânju Mare şi Detaşamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin sub comanda şefului grupei operative a inspectoratului - adjunctul inspectorului şef lt. colonel Vintilă Ion", a precizat Şerban Richard de la ISU „Drobeta". Pompierii au stabilit că incendiul se propagase de pe raza comunei Gârla Mare. În total, au ars peste 150 hectare vegetaţie uscată şi 20 hectare cultură de grâu, pe raza comunei Vrata şi circa 3  hectare de vegetaţie pe raza comunei Gârla Mare. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost flacăra, împrejurarea determinantă fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Forţele de intervenţie ale I.S.U. "Drobeta" al judeţului Mehedinţi s-au retras din dispozitiv, la faţa locului fiind lăsaţi în supraveghere până la orele dimineţii voluntari din cadrul SVSU Vrata şi SVSU Gârla Mare.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite