Alunecare de teren în Clisura Dunării, patru localităţi riscă să rămână izolate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru localităţi de pe Clisura Dunării - Dubova, Şviniţa, Eibenthal şi Baia Nouă - riscă să rămână izolate dacă autorităţile nu vor lua măsuri urgente de refacere a drumului la intrare în Dubova. Pe o porţiune de circa 15 metri, s-a produs o alunecare de teren care a afectat câţiva metri buni din asfalt.

Primele probleme au apărut în primăvara acestui an, dar zilele acestea, ca urmare o ploilor căzute în zonă, alunecarea de teren s-a extins.

„Este vorba de drumul naţional ce leagă Orşova cu Moldova Nouă. S-a produs această surpare în primăvara acestui an. Am făcut demersuri către Prefectură şi către Drumurile Naţionale pentru a se clarifica această situaţie având în vedere că ajungem în sezonul rece iar în urma unor ploi sau îngheţuri se poate surpa mai mult. Dacă nu se vor lua măsuri există riscul ca localitatea noastră să rămână izolată", a spus primarul comunei Dubova, Victor Doscocil.

Cei peste 3000 de locuitori din cele patru localităţi afectate se tem că la iarnă drumul se va rupe de tot şi nu vor mai putea ajunge pe DN 57 la Orşova, unde au locurile de muncă şi unde obişnuiesc să facă cumpărături.

„Drumul e rău, trebuie investit în el, am arcul rupt la maşină numai din această cauză. Dacă nu se intervine la timp se va adânci şi mai rău. Aici e umbră, va fi polei şi va fi pericol şi se pot produce accidente", a spus un localnic din Dubova.

image

Prefectura Mehedinţi a făcut o estimare a costurilor lucrărilor care se impun pentru consolidarea terenului şi refacerea drumului şi acestea se ridică la suma de 20 miliarde de lei vechi.

„Am avut o întâlnire cu directorul secţiei Drumuri Naţionale Orşova şi în acest moment a fost aprobat un plan de reabilitare al drumului, care sperăm noi să-l rezolvăm în această lună cel mult luna decembrie. De fapt, tot drumul are o problemă pentru că sunt căderi de pietriş de pe versanţi. Mai sunt şi unele lucrări întrerupte din cauza unor nefinanţări la timp, unor constructori care se află în anchetă", a spus prefectul de Mehedinţi, Ion Drăghiea.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite