IPJ Mehedinţi şi DNA sesizate în cazul omului de afaceri Constantin Popescu pentru încălcarea controlului judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Popescu
Constantin Popescu

Omul de afaceri orşovean Constantin Popescu, inculpat în acelaşi dosar de corupţie cu baronul PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu şi fostul şef al IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, ar putea să ajungă din nou în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, dacă se dovedeşte că a încălcat regimul controlului judiciar.

IPJ Mehedinţi a declanşat o anchetă pentru a stabili dacă omul de afaceri orşovean Constantin Popescu, inculpat în dosarul baronului Adrian Duicu pentru infracţiunea de folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, a încălcat regimul controlului judiciar. Reclamaţia a fost făcută la poliţie de unul din martorii în acest dosar, Adrian Cican, care spune că a depus ca probe şi un DVD cu înregistrări video şi audio.

„Nu numai că există indicii, ci am adus şi probe. Există probe video în care Constantin Popescu a urmărit doi consilieri din cadrul comisiei care anchetează stadiul celor două contracte de apă-canal şi salubritate, i-a luat în maşină, după care a mers cu aceştia într-o locaţie spre Topleţ, ceea ce nu îi era permis pentru că cei doi consilieri sunt parte în dosar. Avem înregistrare video, pe care am depus-o. Mai mult decât atât, potrivit hotărârii Curţii de Apel Bucureşti nu are voie să iasă în locurile publice, nu are voie să ia legătura nici direct şi nici prin interpuşi cu cei care sunt parte în dosar”, a declarat Adrian Cican, martor în dosar şi copreşedinte al PNL Orşova.

Adrian Cican mai spune că omul de afaceri orşovean s-a întâlnit cu mai mulţi consilieri locali la sediul societăţii Floricola din Orşova, proprietatea familiei sale:

„Dânsul nu are voie nici măcar să se deplaseze la sediul societăţii de la care el a fost arestat în perioada respectivă. Şi din informaţiile pe care noi le avem şi din mărturiile unora acesta s-a întâlnit cu Stoica Marius, fost viceprimar consilier în funcţie la data respectivă, cu Căprioru Nicolae, consilier la vremea  respectivă şi cu alte persoane în sediul societăţii Floricola, a dat chiar şi interviuri unei televiziuni în curtea societăţii şi nu avea voie să facă acest lucru şi multe alte aspecte seizate de noi care sper să fie elucidate”.
Acuzaţiile aduse lui Constantin Popescu în acest megadosar de corupţie sunt legate de o achiziţie de teren care se afla în domeniul public, în suprafaţă de peste 5.000 metri pătraţi, în zona Coramnic din Orşova. Astfel, Constantin Popescu ar fi cumpărat acest teren la un preţ de şapte euro metrul pătrat, în condiţiile în care preţul pieţei în zona respectivă ar fi fost de peste 40 de euro metrul pătrat. Tranzacţia a fost aprobată de Consiliul Local Orşova.

Este de remarcat celeritatea cu care IPJ Mehedinţi s-a mişcat în acest caz, pe 13 mai a primit sesizarea, iar în cursul zilei de 14 mai s-au şi făcut primele audieri în acest dosar. În context, trebuie amintit faptul că într-un alt dosar fostul şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Mehedinţi, comisarul şef Ion Ianoşi, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru două infracţiuni de luare de mită alături de Constantin Popescu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova, un alt poliţist de la Orşova şi omul de afaceri severinean Sorinel Duducea. Practic acest comisar şef răspundea la ordinele lui Popescu, în stenogramele care au apărut în timpul cercetărilor se vedea cum acesta îşi învăţa amicul să fenteze legea, mai exact cum să pună piedici unui executor judecătoresc.

Constantin Popescu ar putea avea serioase probleme dat fiind faptul că în afara acuzaţiilor de încălcare a regimului de control judiciar pe numele său a fost formulată o plângere şi pentru ameninţare din partea unui alt martor în acest dosar,  secretarul Primăriei Orşova, jr. Marian Boţilă.

„Constantin Popescu se afla împreună cu fiul său într-un un bar din Turnu Severin. La un moment dat, s-au ridicat de la masă şi s-au dus la masa domnului Boţilă şi din ce mi s-a relatat de către dânsul a proliferat ameninţări la adresa lui. Domnul Boţilă a depus plângere imediat la Poliţia Orşova. Acum sperăm să se ia măsuri, să se respecte legea”, a mai spus Adrian Cican.

Sesizarea privind încălcarea regimului de control judiciar a fost trimisă de către Adrian Cican şi la DNA Bucureşti.

Potrivit noului cod penal, în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

Citeşte şi:

Stenograme. Şpăgarul cu epoleţi de la Mehedinţi: „Nu poate să vină să ia autobuzu cu platforma, mă. Dă-o în p…a mă-sii!”
 

Prim-procurorul de la Orşova a fost trimis în judecată alături de un comisar-şef de poliţie şi doi afacerişti

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite