A început distribuirea formularelor pentru încălzirea cu agent termic, lemn sau gaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De luni, actele tipizate au fost  împărţite persoanelor care îndeplinesc condiţiile necesare să primească banii pentru încălzirea locuinţei pentru  perioada sezonului rece

Subvenţia se acordă pentru aproximativ 15.000 de cereri, dintre aceste cele mai multe sunt pentru încălzirea cu agent termic.

„Pentru cei care se încălzesc cu lemne, gaze naturale şi cei care locuiesc la ANL-uri, unde nu există asociaţie de proprietari formularele se distribuie de la Serviciul Public de Asistenţă Socială, sala numărul 1.

Pentru cei care se încălzesc cu energie termică şi sunt organizaţi în asociaţii de proprietari, formularele au mers către RAAN care le va distribui, iar de la asociaţii se întorc la noi până pe 18 noiembrie”, a declarat Lucia Otescu, asistent social la Serviciul Public de Asistenţă Socială Drobeta Turnu Severin.

Pe perioada sezonului rece, ajutoarele de încalzire se acordată persoanelor cu venituri de până la 786 lei pe membru de familie, în cazul familiilor, respectiv celor cu venituri de cel mult 1.082 lei, în cazul persoanelor singure.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia.

Subvenţiile se acordă pentru încălzirea cu lemne, gaz metan sau agent termic, persoanelor care beneficiază de ajutor social şi alte categorii defavorizate.

image

„Anul trecut am primit 300 de lei, bani insuficienţi. Eu am plătit 1400 de lei pentru un camion”,a declarat Nicolae Stănescu, un pensionar  bucuros că a intrat în posesia formularului.

Guvernul a decis ca din acest an persoanele care au conturi în bancă, tablouri de valoare sau autoturisme cu o capacitate cilindrică mai mare de 1600 cmc. să nu beneficieze de ajutorul de căldură.

 „Eu am o pensie de 400 de lei, vin aici că bănuţii pe care îi primesc completez la ce am şi cumpăr şi eu nişte lemne de foc. Lucruri de valoare  nu am că dacă aveam, nu veneam aici”, a spus  Elisabeta Moraru.

Solicitanţii care doresc să depună dosarele trebuie să se prezinte cu un dosar stufos în care să fie cuprinse: cerea tip, copii după actul de identitate, după certificate de naştere şi/sau căsătorie, adeverinţe prin care se atestă faptul că beneficiarul nu deţine teren arabil sau alte venituri mai mari decăt cele declarate şi acceptate de lege.




Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite