Greenpeace: În Parcul Natural Porţile de Fier titlurile de proprietate au fost acordate chiar şi în albia Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia Greenpeace România a depus patru plângeri împotriva autorităţilor române la Comisia Europeană cu privire la construcţii ilegale demarate în Parcuri Naţionale din România. În aceste plângeri este amintit şi Parcul Natural Porţile de Fier, iar neregulile sesizate sunt construcţia a numeroase vile, în această arie protejată.

Reprezentanţii parcului spun însă că raportul Greenpeace este doar în parte corect. „Am auzit şi eu de comunicatul Green Piese, este parţial eronat în sensul că nu s-au defrişat 20 de hectare de pădure pentru construirea acestor case de vacanţă. E vorba doar de umpluturi în albia fluviului Dunărea, umpluturi care au diminuat arealul habitatelor de zone umede, ştiut fiind faptul că, cursul Dunării Baziaş – Porţile de Fier este un sit Natura 2000 de importanţă comunitară. Turismul durabil este una din dezideratele pe care încercăm să le impunem în arealul Parcului Natural „Porţile de Fier” cu activităţi diverse fie de conştientizare a vizitatorilor şi a comunităţilor locale în scopul protejării biodiversităţii şi peisajului, fie prin măsurile coercitive pe care le aplicăm în cazul nerespectării  regulilor. Sunt indivizi care nu înţeleg să respecte regulile de vizitare, în special o parte din comunităţile locale, care îşi construiesc case de vacanţă în locuri nepermise de legislaţia în vigoare şi unele din ele cu sprijinul comunităţilor locale, în sensul că li se emit autorizaţie de construcţie fără avizul Administraţiei Parcului Natural „Porţile de Fier”. În arealul parcului am indentificat până în prezent circa 8 cazuri, pentru care am procedat la aplicarea măsurilor prevăzute de lege, în judeţul Mehedinţi 3 cazuri şi în judeţul Caraş Severin, la Pojejena, 5 cazuri. Acestea constau în umpluturi ale albiei fluviului Dunărea în zone  de protecţie integrală pentru mărirea suprafeţei proprietăţii”, spune Marian Jiplea, directorul Parcului Natural Porţile de Fier. De-a lungul anilor au fost mult mai multe, dar deşi i-au sancţionat pe cei care au încălcat legea, în instanţă au pierdut procesele, iar amenzile au fost anulate.

Greenpeace reclamă faptul că în Parcul Natural Porţile de Fier proprietarii terenurilor au construit case şi infrastructură turistică în mod abuziv. Este reclamat şi faptul că titlurile de proprietate au fost acordate chiar şi în albia Dunării. Reprezentanţii organizaţiei ecologiste reclamă şi susţin faptul că lucrările ar fi afectat habitatul local într-un mod foarte grav. Pentru construcţia clădirilor ridicate în această zonă, începând de la locuinţe până la pensiuni turistice, ar fi fost defrişate aproape 20 de hectare de pădure, susţin reprezentanţii Greenpeace.

Autorităţile reclamate la Comisia Europeană sunt Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Transporturilor, Compania Naţională pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Romsilva, se precizează într-un comunicat de presă al Greenpeace România. „Cazurile pe care Greenpeace le aduce în atenţia Comisiei Europene sunt foarte grave, afectând situri protejate şi elemente de biodiversitate importante la nivel european. Este cu siguranţă un semnal de alarmă care arată că în România există deficienţe în respectarea statutul de protecţie al zonelor naturale”, a spus Doina Danciu, coordonator de campanii al Greenpeace România.

Citeşte şi:

Greenpeace prezintã, vineri, un studiu privind impactul culturilor modificate genetic în UE

VIDEO „Greenpeace” se opune construirii unei termocentrale pe cărbuni la Galaţi Vezi cum a fost transmis avertismentul organizaţiei
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite